Fără categorie

Beluga-spion a Rusiei a fost observată pe coasta de vest a Suediei

2 minute necesare pentru a citi articolul

Beluga Hvaldimir, cetaceul descoperit în urmă cu patru ani purtând un ham ciudat – ceea ce a dus la suspiciuni că ar fi fost folosit de marina rusă -, se află în prezent pe coasta de vest a Suediei, potrivit unui ONG care îi monitorizează mişcările, relatează News.ro citând AFP.

​Beluga HvaldimirFoto: Caters News / Caters News / Profimedia

Observat pentru prima dată în apele arctice norvegiene în 2019, numele acestui cetaceu alb, lung de câţiva metri, provine dintr-un joc de cuvinte care combină cuvântul „balenă” (hval, în norvegiană) cu emblematicul prenume rusesc „Vladimir”.

După ce a fost observată în ultimele zile în fiordul Oslo, beluga a fost reperată duminică mai la sud, în Marea Nordului, la Hunnebostrand, pe coasta de vest a Suediei, a declarat pentru AFP Sebastian Strand, de la organizaţia OneWhale.

După ce a petrecut trei ani coborând încet din nordul Norvegiei, în ultimele luni Hvaldimir s-a îndreptat spre sud, dintr-un motiv inexplicabil. „Nu ştim de ce se deplasează atât de repede în acest moment”, mai ales că „se îndepărtează de mediul său natural”, a spus biologul marin. „Ar putea fi vorba de hormonii care îl îndeamnă să îşi găsească o parteneră. Sau singurătatea, deoarece beluga este foarte sociabilă, ar putea să caute alţi semeni”, a explicat Sebastian Strand.

Hvaldimir ar avea 13 sau 14 ani şi a fost observat în aprilie 2019 în largul regiunii arctice Finnmark, în nordul extrem al Norvegiei. Biologii care s-au apropiat de el au reuşit să îi îndepărteze hamul fixat în jurul capului. Harnaşamentul era prevăzut cu o bază pentru o cameră mică, cu textul „Equipment St.Peterburg” imprimat în limba engleză pe curelele de plastic.

Direcţia Norvegiană de Pescuit a speculat la vremea respectivă că Hvaldimir a evadat dintr-un ţarc şi că a fost antrenat de marina rusă, având în vedere că părea obişnuit cu compania umană şi avea tendinţa de a se apropia de nave. Moscova nu a comentat niciodată în mod oficial aceste speculaţii.

În mod tradiţional, beluga trăieşte mult mai la nord, în apropiere de Groenlanda sau în apele Arcticii ruseşti sau norvegiene.

Marea Barents şi Atlanticul de Nord sunt zone strategice pentru marina occidentală şi cea rusă şi reprezintă zona obişnuită de contact pentru submarinele acestora.

Potrivit lui Sebastian Strand, Hvaldimir pare să fi fost sănătos în ultimii ani, hrănindu-se cu peşti atraşi de marile ferme de somon din Norvegia. Organizaţia OneWhale este însă îngrijorată de capacitatea sa de a găsi hrană acolo unde se află acum, spunând că a identificat deja semne de scădere în greutate.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *