Miercuri, 29 Noiembrie 2023, ora 23:41
24 citiri
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au desfăşurat în această lună acţiuni de control la trei societăţi comerciale din Bucureşti-Ilfov, care efectuează prestări de servicii în domeniul construcţiilor.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat de către entităţile verificate este de 3 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată şi impozit pe profit.
Societăţile înregistrau în evidenţele contabile achiziţii fictive de bunuri sau servicii de la diferite persoane fizice şi juridice, procedând astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi crearea unei aparenţe de legalitate a tranzacţiilor.
Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
DGAF desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi recomandă tuturor entităţilor economice să respecte legislaţia fiscală aflată în vigoare.
Articol preluat de la: ziare.com