Fără categorie

Cauza morții actorului Matthew Perry a fost dezvăluită. Concluzia legiștilor

1 minute necesare pentru a citi articolul

Moartea actorului Matthew Perry, interpretul lui Chandler din serialul „Friends”, a fost un accident cauzat de „efectele acute ale ketaminei”, au confirmat medicii legiști din Los Angeles, conform BBC.

Matthew Perry în FriendsFoto: LANDMARK MEDIA / Alamy / Alamy / Profimedia

Celebrul actor a fost găsit inconștient în jaccuzi-ul din locuinţa sa din Los Angeles, pe 28 octombrie, dar o examinare post-mortem nu a fost concludentă la acel moment. Înecul a fost catalogat drept un factor care a contribuit la moartea sa.

Departamentul de medicină legală al comitatului Los Angeles anunța atunci că va dezvălui cauza decesului abia după ce vor fi finalizate testele toxicologice.

Legiștii au concluzionat acum că Perry a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei, printre factorii care au contribuit la deces numărând-se „înec, boală coronariană şi efectele buprenorfinei”, analgezic utilizat pentru a trata tulburările ce apar din cauza consumului de opioide.

Conform medicului legist Raffi Djabourian, „la nivelurile ridicate de ketamină găsite în mostrele de sânge post-mortem, principalele efecte letale ar fi atât suprastimularea cardiovasculară cât şi depresia respiratorie”. „Înecul contribuie ca urmare a probabilităţii scufundării în piscină după ce şi-a pierdut cunoștința. Boală arterială coronariană contribuie din cauza exacerbării efectelor miocardice induse de ketamină asupra inimii”.

Matthew Perry, în vârstă de 54 de ani, era cunoscut mai ales pentru că l-a interpretat pe personajul Chandler Bing din sitcomul de succes „Friends”. Serialul a urmărit șase tineri prieteni ce locuiau în New York și a fost difuzat din 1994 până în 2004.

Citește și:

Articol preluat de la: www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.