Fără categoriePolitica

Conducerea colectivă interimară a PSD se reuneşte joi; priorităţile parlamentare – printre subiectele aflate pe ordinea de zi – Politic

1 minute necesare pentru a citi articolul

Conducerea colectivă interimară a PSD se reuneşte joi, începând cu ora 12,00, la sediul central al partidului, potrivit Agerpres. Surse social-democrate au declarat că printre subiectele care vor fi puse în discuţie la şedinţa de joi se află priorităţile parlamentare. Deputaţii şi senatorii PSD pregătesc mai multe proiecte de lege, atât pe teme sociale, cât şi economice. Conducerea PSD urmează să ia o decizie cu privire la modul în care parlamentarii partidului vor vota în cazul prelungirii stării de alertă, au precizat sursele citate.

Miercuri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va avea o discuţie cu premierul Ludovic Orban pentru a conveni o formă legislativă în ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă, astfel încât să fie protejaţi şi oamenii, dar şi economia.

“Eu sper, prin dialog, nu vă ascund că o să am, categoric, o discuţie, dar sper nu numai telefonic, cu prim-ministrul şi să convenim o formă (legislativă – n.r.) astfel încât să protejăm oamenii, dar să protejăm şi economia României. Lucrurile au mers mult prea departe. Nu există o alternativă clară şi un program clar economic din partea Guvernului şi cred că a venit timpul să răspundă la toate aceste întrebări”, a afirmat Ciolacu, la Digi 24.

Ciolacu a adăugat că este hotărât în continuare să nu voteze prelungirea stării de alertă.

Un alt subiect de discuţie în şedinţa de joi ar urma să se refere la pregătirea alegerilor locale şi desemnarea candidaţilor.

Liderii PSD trebuie, de asemenea, să pregătească reuniunea Consiliului Executiv Naţional în care se va stabili data congresului partidului.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *