Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Klaus IohannisFoto: Inquam Photos / George Călin
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a reuniunii sunt incluse subiecte referitoare la consumul de droguri sau alte substanţe stupefiante de către tineri sau elevi – risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale; evoluţiile privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei – implicaţii pentru România; planul de înzestrare a Armatei României 2024 – 2033.
Șeful statului a anunțat din septembrie că tema consumului de droguri va fi pe agenda CSAT.
„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale. În același timp, vreau să subliniez importanța comportamentelor preventive și responsabile. Este crucial ca tinerele generații să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun. Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări. De asemenea, este vital să implementăm programe de educație pentru sănătate în școli, care să le ofere elevilor toate informațiile și instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase”, a spus Iohannis pe 11 septembrie.
În cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis afirma, în urmă cu o lună, că subiectul referitor la consumul de droguri în rândul tinerilor, pe care îl consideră un fenomen alarmant, va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT.
„Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră şi mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluţii pentru a combate acest flagel. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede şi în şcoli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranţei individuale şi naţionale”, declara şeful statului, la deschiderea anului şcolar.
El sublinia importanţa comportamentelor preventive şi responsabile: „Este crucial ca tinerele generaţii să înţeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele şi consecinţele dramatice ale consumului de droguri, alcool şi tutun”.
Precedenta şedinţă a CSAT a avut loc pe 6 iulie.
Articol preluat de la: www.hotnews.ro