Fără categorie

De ce nu vrea prim-ministrul palestinian să condamne atacul Hamas din 7 octombrie

1 minute necesare pentru a citi articolul

Prim-ministrul Autorității Palestiniene, Mohammad Shtayyeh, a declarat la CNN că nu va condamna atacul sângeros al Hamas în care au fost ucise peste 1.000 de persoane pe 7 octombrie, afirmând că „susținerea oarbă pentru Israelul este ca un permis de a ucide”.

Prim-ministrul Autorității Palestiniene, Mohammad ShtayyehFoto: APAImages / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Sper ca Statele Unite să nu meargă în această direcție”, a adăugat el.

Într-un interviu acordat la Ramallah, în Cisiordania, jurnalistei Becky Anderson de la CNN, premierul palestinian a explicat de ce nu vrea să condamne atacurile:

  • „Povestea palestiniană nu începe la 7 octombrie”, a spus Mohammad Shtayyeh. „Catastrofa palestiniană există de 75 de ani, iar noi am strigat tare, am strigat tare și clar (că) avem nevoie de o soluție”.
  • El a continuat spunând că o „condamnare ar trebui să fie pentru uciderea fiecărui civil, a fiecărei ființe umane care nu merită să moară. Acest lucru ar trebui să condamnăm”.

Premierul palestinian a susținut că sentimentul în rândul poporului israelian este unul de răzbunare.

„Israelul nu este sub amenințare existențială și cred că Casa Albă, (președintele Joe Biden) ar trebui să solicite părților să se așeze la masă și să lucreze împreună pentru o soluție pașnică”, a declarat el.

Vizitele liderilor mondiali la Tel Aviv pentru a-și arăta sprijinul pentru Israel — o referire în parte la vizita lui Biden și cele ale secretarului de stat american Antony Blinken din ultima săptămână, printre alții — au „dat cea mai verde undă verde pentru ca Israelul să-și continue atacul asupra Gaza”, a spus Shtayyeh.

Sprijinul internațional ar trebui să fie pentru pace, nu pentru agresiune, a indicat el.

Prim-ministrul palestinian a făcut apel la un efort internațional colectiv, condus de Consiliul de Securitate al ONU, pentru a pune capăt războiului.

„Ce e nevoie este un efort internațional colectiv din partea membrilor Consiliului de Securitate pentru a prelua inițiativa de a pune capăt conflictului și de a găsi o soluție”, a afirmat Shtayyeh.

_____

Articol preluat de la: www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.