Fără categorie

Fostul procuror general al R. Moldova, acuzat de corupție, a câștigat la CEDO contra țării sale

1 minute necesare pentru a citi articolul

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți, 24 octombrie, că autoritățile Republicii Moldova au încălcat dreptul fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, la un proces echitabil. Potrivit CEDO, chiar dacă suspendarea lui putea fi justificată, statul moldovean nu i-a oferit posibilitatea de a contesta hotărârea, pentru a se asigura că mecanismul de suspendare nu este folosit în mod arbitrar.

Sediul CEDO din StrasbourgFoto: FREDERICK FLORIN / AFP / Profimedia

Prin decizie, se mai arată că reclamantului nu i-a fost acordată nici o formă de protecție judiciară în legătură cu suspendarea acestuia, ceea l-a privat de posibilitatea de a-și realiza obligațiile, dar l-a și lipsit de salariu pentru mai mult de 2 ani.

Potrivit Unimedia, Curtea, de asemenea, a notat creșterea importanței atribuite echității procedurii în cazurile privind demiterea procurorilor, inclusiv necesitatea intervenției unei autorități independente, în luarea a astfel de decizii.

Stoianoglo a fost suspendat din funcție în 2021, după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a permis să fie pornit un proces penal împotriva lui, în baza plângerii depuse de deputatul partidului de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” (PAS) Lilian Carp, actualul candidat PAS în alegerile locale pentru șefia capitalei.

Potrivit, Radio Europa Liberă Moldova,CSP l-a desemnat pe procurorul Victor Furtună să verifice plângerea lui Carp. După numai două ore, el a început urmărirea penală pe cinci capete de acuzare, iar Stoianoglo a fost reținut.

Alexandr Stoianoglo a fost numit în funcția de procuror general în noiembrie 2019, în urma unui concurs public, dar, pe 5 octombrie 2021, el a fost suspendat.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat, luna trecută, decretul prin care îl eliberează pe Alexandr Stoianoglo din funcţia de procuror general, invocând tergiversarea pronunţării unei decizii de către instanţele judecătoreşti în acest caz.

Articol preluat de la: www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.