Cei 12 jurați în procesul penal al lui Donald Trump la New York deliberează miercuri pentru a ajunge la un verdict istoric care ar putea înclina campania prezidențială americană într-un scenariu complet nou, potrivit AFP.

Donald Trump, în instanțăFoto: Jabin Botsford / UPI / Profimedia
Judecătorul Juan Merchan, de la Tribunalul districtual din Manhattan, care prezidează acest proces fără precedent împotriva unui fost președinte american, le-a ordonat celor șapte bărbați și cinci femei să se retragă în spatele ușilor închise, nu fără a-i avertiza împotriva oricărei tentații de a judeca faptele pe baza „opiniilor lor personale”.
„Aveți obligația de a lăsa deoparte (opiniile (voastre) personale, fie că sunt pro sau contra acuzatului”, a avertizat magistratul în timp ce dădea instrucțiunile sale juridice juriului format din 12 cetățeni americani care trebuie să decidă soarta judiciară a fostului lor președinte republican (2017-2021), care aspiră să redevină președinte pe 20 ianuarie.
Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, a părăsit apoi sala de judecată, judecătorul ordonându-i să nu părăsească clădirea tribunalului din Manhattan în timpul deliberărilor.
Aflat în campanie pentru alegerile prezidențiale din 5 noiembrie și obligat de la jumătatea lunii aprilie să vină în fiecare zi în sala de judecată, miliardarul republican a răbufnit apoi în fața presei împotriva „unei situații scandaloase” și a denunțat „proceduri (penale) trucate”.
Nici măcar „Maica Tereza nu ar putea să înlăture aceste acuzații”
Nici măcar „Maica Tereza nu ar putea să înlăture aceste acuzații”, a spus el, sugerând că nici măcar o sfântă precum celebra călugăriță catolică, care a murit în 1997 și a fost canonizată, nu ar putea convinge instanțele de nevinovăția sa.
Pe rețeaua sa de socializare Truth, Donald Trump a denunțat de asemenea un „tribunal de proastă calitate” și un magistrat „corupt și conflictual”.
Juriul trebuie să răspndă la o singură întrebare
Marți a fost o zi maraton la etajul 15 al tribunalului din Manhattan.
Juriul a ascultat mai mult de trei ore de pledoarii ale apărării care au cerut o achitare „rapidă” a acuzatului, urmate de cinci ore de pledoarii ale acuzării care au cerut condamnarea acestuia pentru „subminarea democrației”.
Cele șase săptămâni de dezbateri de la New York au fost dominate de povești despre sex, bani și politică.
Juriul va trebui să se pronunțe asupra unei singure întrebări: a fost Donald Trump vinovat de 34 de falsificări de documente contabile, menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către actrița porno Stormy Daniels pentru a evita un scandal sexual chiar la sfârșitul campaniei sale prezidențiale din 2016?
Articol preluat de la: www.hotnews.ro