Fără categorie

„Mă doare sufletul”: Bolsonaro pune capăt tăcerii post-electorale

1 minute necesare pentru a citi articolul

Președintele brazilian Jair Bolsonaro a rupt vineri tăcerea pentru prima dată de la înfrângerea sa electorală din 30 octombrie și s-a adresat susținătorilor care au cerut o lovitură de stat militară pentru a-l împiedica pe președintele ales Luiz Inacio Lula da Silva să preia funcția, potrivit AFP.

Jair BolsonaroFoto: Fotoarena / ddp USA / Profimedia Images

Bolsonaro a declarat că a păstrat tăcerea timp de aproape 40 de zile, adăugând că „mă doare sufletul”.

„Cine decide unde mă duc sunteți voi. Cine decide încotro merg forțele armate sunteți voi”, le-a spus Bolsonaro susținătorilor săi la porțile reședinței prezidențiale.

În comentariile sale ambigue, Bolsonaro nu a aprobat apelul lor la o intervenție militară, dar a spus că forțele armate vor respecta Constituția Braziliei.

El nu a recunoscut victoria lui Lula la alegerile din octombrie, iar tăcerea sa i-a încurajat pe susținători să continue demonstrațiile în fața bazelor armatei.

Victoria la limită a lui Lula asupra lui Bolsonaro va fi certificată luni de autoritatea electorală națională a Braziliei.

Bolsonaro le-a spus susținătorilor săi că forțele armate sunt bastionul Braziliei pentru a preveni socialismul în țară, adăugând că „nimic nu este pierdut” și că cauza lor va învinge într-o zi.

„Forțele armate sunt unite. Ele datorează loialitate poporului nostru și respect față de Constituție, iar ele sunt responsabile pentru libertatea noastră”, a spus el.

„Spre deosebire de alți oameni, noi vom învinge”, a mai spus el.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *