Fără categorie

NIcușor Dan: „Ce înseamnă PSD în Bucureşti? O caracatiţă împreună cu nişte rechini care se ascund în spatele unor iepuraşi gigant şi a unor ouă de dinozaur”

2 minute necesare pentru a citi articolul

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat, sâmbătă la Congresul USR, ce înseamnă PSD în Bucureşti cu ajutorul unei metafore zoologice: “este o caracatiţă împreună cu nişte rechini care se ascund în spatele unor iepuraşi gigant şi a unor ouă de dinozaur”. El a precizat că trebuie să existe înţelepciunea politică pentru a nu permite revenirea la putere a PSD-ului în Bucureşti.

Nicușor Dan, la congresul USRFoto: Captura Facebook

Nicuşor Dan a declarat la congresul USR în politică este important să acţionezi aşa cum îţi spun oamenii care ţi-au dat mandatul.

„Este un singur lucru care contează în politică, acela de a acţiona aşa cum îţi spun să acţionezi oamenii care ţi-au dat mandatul să acţionezi în numele lor. Şi noi toţi am fost în situaţia asta în 2020, în momentul în care aveam o guvernare PSD-Firea, care îşi bătea joc de banul public, care ignora problemele reale ale Bucureştiului, se concentra pe acţiuni de imagine, de faţadă.

Şi atunci a fost o decizie dificilă, dar foarte corectă faţă de aşteptările unui întreg electorat de dreapta din Bucureşti, ca PNL şi USR să decidă un acord politic pentru primari comuni la cele şapte primării din Bucureşti. Şi vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru decizia corectă de acum trei ani”, a transmis primarul Capitalei.

El a dat şi un exemplu din matematică.

„E ceva şi mai important de atât, ceva matematic. Ca să mergi de la minus 50 la plus 50 sau ca să mergi de la zero la plus 100 e acelaşi efort şi îşi cere acelaşi timp, cu diferenţa că de la minus 50 la zero nu te vede nimeni. Şi noi am fost în situaţia asta.

Şi sunt recunoscător USR-ului, sunt recunoscător PNL-ului, sunt recunoscător PMP-ului, că am menţinut acordul politic în Bucureşti, în condiţiile în care părea că nu se întâmplă nimic şi aproape toată media spunea că nu se întâmplă nimic. Pentru asta vă mulţumesc încă o dată”, a declarat Nicuşor Dan.

El a recurs la o „metaforă zoologică” pentru a explica ce înseamnă PSD la Primăria Capitalei.

„Vreau să închei cu un cuvânt despre viitor, pentru că noi suntem în aceeaşi paradigmă de 30 de ani. Nu este între dreapta şi stânga, este între dreapta şi PSD. Ce înseamnă PSD în Bucureşti? Dacă îmi permiteţi, o metaforă zoologică.

Este o caracatiţă împreună cu nişte rechini care se ascund în spatele unor iepuraşi gigant şi a unor ouă de dinozaur. Şi sunt convins că o să avem cu toţii înţelepciunea politică să ne punem în acord cu ceea ce vor oamenii de la noi şi să nu permitem revenirea la putere a PSD-ului în Bucureşti”, a mai afirmat Nicuşor Dan. (News.ro)

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.