Fără categorie

Numărul de locuri la programul „Grădinița de vară” din Sectorul 3, suplimentat cu aproape 565 de locuri

1 minute necesare pentru a citi articolul

Numărul de locuri la programul „Grădinița de vară” din Sectorul 3 va fi suplimentat cu aproape 565 de locuri, majorarea fiind aprobată de Inspectoratul Școlar, a anunțat Primăria Sectorului 3. Reamintim că la deschiderea înscrierilor, în noaptea dinainte, sute de părinți au stat la coadă ca să prindă un loc pentru copiii lor.

Cozi la grădinițele din Sectorul 3Foto: Inquam Photos / George Călin

„Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a constatat nivelul crescut de cereri, dar și situația creată ca urmare a procesului de înscriere a copiilor în cadrul programului „Grădinița de vară” și a reușit să convingă Inspectoratul Școlar să aprobe suplimentarea numărului de locuri la creșe și grădinițe. Sectorul 3 pune la dispoziție în acest moment un număr total de 2020 de locuri, cu 565 de locuri mai multe decât la începutul perioadei de înscrieri”, a anunțat Primăria Sectorului 3.

Lista actualizată pentru programul „Grădinița de vară” din Sectorul 3 este următoarea:

  • Creșa Greierașul (arondată Grădiniței nr. 211) – nivel antepreșcolar – 270 de locuri;
  • Grădinița nr. 196: nivel antepreșcolar – 127 de locuri, nivel preșcolar – 180 de locuri + 20 de locuri suplimentate;
  • Grădinița nr. 255: nivel preșcolar – 308 locuri + 20 de locuri nivel antepreșcolar suplimentate;
  • Școala Gimnazială nr. 88: nivel antepreșcolar – 135 de locuri, nivel preșcolar – 180 de locuri;
  • Grădinița nr. 154 care va avea șase grupe pentru preșcolari (120 de locuri) + 45 de locuri nivel preșcolar suplimentate;
  • Grădinița „Peștișorul de Aur” care va avea nouă grupe pentru antepreșcolari (135 de locuri);
  • Grădinița nr. 232 – 120 de locuri nivel preșcolar suplimentate;
  • Creșa Cerceluș – 60 de locuri nivel antepreșcolar suplimentate;
  • Grădinița nr. 191 – 120 de locuri nivel preșcolar suplimentate;
  • Grădinița „Floare de colț” – 160 de locuri nivel preșcolar suplimentate doar pentru luna iulie.

Înscrierile s-au desfășurat în perioada 21-23 iunie. Primăria Sectorului 3 nu a comunicat dacă în urma suplimentării numărului de locuri au fost onorate toate cererile de înscriere depuse de părinți.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.