Fără categorie

Oraşul Frankfurt îşi aprinde luminile festive cu ocazia Ramadanului, o premieră în Germania

1 minute necesare pentru a citi articolul

Oraşul Frankfurt s-a îmbrăcat duminică în lumini de sărbătoare pentru a celebra luna sfântă musulmană a Ramadanului, o premieră în Germania, relatează AFP și Agerpres.

Lumini festive cu ocazia Ramadanului, la FrankfurtFoto: BORIS ROESSLER / AFP / Profimedia

Un mare panou cu mesajul „Ramadan fericit!”, lumini în formă de stea, de felinare şi de semilune au fost aprinse în timpul unei ceremonii oficiale desfăşurate duminică după-amiază, fiind astfel iluminată o stradă pietonală din centrul oraşului mărginită de restaurante şi cafenele.

Viceprimarul oraşului Frankfurt, Nargess Eskandari-Gruenberg, politiciană cu origini iraniene şi membră a partidului Verzilor, a salutat un gest „magnific” care ilustrează „coexistenţa paşnică a tuturor locuitorilor Frankfurtului” şi „consolidează coexistenţa societăţii noastre urbane şi diverse”.

În schimb, Robert Lambrou, deputat regional al landului Hessa şi membru al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a condamnat un „gest de supunere faţă de islam”.

Oraşul Frankfurt, care este centrul financiar al Germaniei, are peste 750.000 de locuitori, dintre care circa 100.000 sunt musulmani.

Iniţiativa decorării sale în cinstea Ramadanului a venit din partea unui consilier municipal, Omar Shehata, membru în partidul social-democrat al cancelarului federal Olaf Scholz. El afirmă că a fost astfel inspirat de capitala britanică Londra, care anul trecut şi-a aprins prima dată luminile festive cu ocazia Ramadanului.

„Numeroase persoane din Frankfurt sunt unite împotriva extremei drepte, antisemitismului şi rasismului anti-musulman”, a mai spus consilierul municipal social-democrat, răspunzând criticilor formulate de reprezentanţii partidului AfD.

Decoraţiuni stradale cu ocazia Ramadanului au fost de asemenea instalate în oraşul Koln, tot în premieră, dar acolo au fost finanţate din donaţii private, nu din fonduri publice, cum s-a procedat la Frankfurt.

Articol preluat de la: www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.