Fără categorie

Other People’s Money. Piața capitalurilor private românești: 27 de oameni de afaceri și-au pus la comun banii pentru a ajuta firmele din industrie și agricultură să conteze în Europa

4 minute necesare pentru a citi articolul

Dacă întâmplarea nu ar fi făcut ca doi oameni care nu se cunoșteau să piardă în aceeași zi același avion și să fie nevoiți să petreacă 4 ore așteptând următoarea legătură aeriană, probabil că businessul cu capitaluri private din România ar fi întârziat, iar decalajul dintre noi și restul Europei ar fi fost mult mai mare.

Imagine de la conferinta de joi (Andrei Cionca și Rudolf Vizental în centru)Foto: ROCA

Acest tip de afacere nu este deloc nouă în străinătate, doar la noi este la începuturi. Firme precum Blackstone, Carlyle sau TPG există de zeci de ani. Blackstone și-a făcut o mare parte din profituri achiziționând companii subevaluate, restructurându-le și revânzându-le cu profit. O mare discuție pe piața de private equity a fost atunci când China a investit 3 miliarde de dolari în Blackstone, sau atunci când Dubai Ports controlată de arabi a cumpărat firma care opera managementul a 6 mari porturi americane (ulterior din cauza controverselor politice a revândut americanilor dreptul de management)

Termenul de capital privat se referă însă la mai multe tipuri de activități financiare — inclusiv fonduri speculative, capital de risc sau achiziții cu efect de levier.

Practic, surplusul de bani al unora finanțează nevoia de bani ale firmelor private aflate într-un moment de dificultate.

Cei doi oameni care au pierdut avionul și au povestit 4 ore în aeroport sunt Andrei Cionca și Rudi Vizental, co-fondatorii ROCA (ROmanian CApital) Investments.

Cionca și Vizental au convins apoi alți 27 de oameni de afaceri români să pună banii la un loc și să finanțeze companii din industria și agricultura României.

„ Sunt foarte puține companii mari românești și foarte multe, mici și foarte mici. Una din nevoile principale pe care le am identificat înainte de a porni acest proiect este granularitatea și nevoia de consolidare”, spune Rudi Vizental la o conferință care marchează 5 ani de existență a ROCA.

Vrem să dezvoltăm companiile în care ne implicăm și să le transformăm în campioni regionali. Modelul nostru de business rămâne în continuare diferit de cel al fondurilor tradiționale de capitaluri private, prin faptul noi nu investim ca să vindem, ci investim ca să consolidăm, mai spune Vizental.

La nivel de Europa sunt 1750 de fonduri de capitaluri private, care gestionau anul trecut 730 de miliarde de euro

Probabil că la finalul acestui an vor ajunge la 750 de miliarde de euro. Doar că e o disproporție uriași între Europa de Vest și cea de Est.

„Dacă ne uităm un pic mai atent pe pe cifre, Europa de Est -deși reprezintă 25% din populație și 10% din PIB – în termen de fonduri pe care reușește să să le atragă, Europa de Est atrage doar 1,3% din totalul fondurilor administrate. Partea și mai tristă este că România atrage doar 0.06% din aceste fonduri, fiind pe ultimul loc”, explică co-fondatorul ROCA.

În Europa de Vest oferta de bani este mult mai mare decât cererea, în timp ce în România (și în Europa de Est), lucrurile stau invers: cererea e mult mai mare decât oferta.

Dacă nu înțelegi cultura unei firme și a afacerii ei, greu o poți dezvolta

„Am pornit cu 4,5 milioane în 2018, fie care 2 milioane erau ale noastre. Ni s-au alăturat de la început dl. Sucu și frați Pavăl de la de la Dedeman, iar acum am ajuns la o evaluare de 78,1 milioane de euro. Asta după 5 runde de majorări de capital, 20 de tranzacții și două exituri. În care fiecare an m-am întâlnit cu cel puțin 100 de antreprenori și am discutat, încercând să înțeleg nevoile, le-am înțeles poveștile de business, pentru a înțelege problemele și de a fixa obiective. Dacă nu înțelegi cultura acelei companii și a afacerii ei nu o să poți să o schimbi”, mai spune Vizental.

Războiul din Ucraina a afectat afacerile ROCA, desigur. „Dar importantă e capacitatea de a ne adapta. Agricultura este un domeniu în care ai volatilitate ridicată. Dar un manager bun de investiții este cel care știe cum să procedeze nu atunci când toate lucrurile merg în favoarea ta, ci atunci când ele nu merg așa cum ai fi vrut”, conchide el.

Deși România este o piață atractivă, nevoia de capital este în continuare ridicată, la nivelul companiilor românești. Există încă un dezechilibru major între cerere și oferta disponibilă pe piață

Piața de investiții are perspectivele de a deveni un contributor valoros în economia națională: în România, 0,02% din PIB este reprezentat de investițiile de private equity vs. 0,7% din PIB la nivelul UE. Cele mai recente date arată pași majori înainte pentru piața locală.

Într-un context ambiguu de piață, marcat de multiple incertitudini la nivel geo-politic și macroeconomic, ROCA Investments mizează ca direcții strategice pe consolidare și dezvoltare în perioada următoare:

„În primul rând, obiectivul nostru declarat este să ducem ROCA Investments la un nivel de relevanță regională: o companie românească de private equity specializată pe companii antreprenoriale. Suntem devotați misiunii noastre de a investi exclusiv în companii românești, cu dorința de a crea campioni regionali prin consolidare și extindere internațională. De asemenea, vom ajuta la creșterea și consolidarea IMM-urilor, la dezvoltarea mai multor echipe de management, la formarea de branduri Made in Romania, viabile pentru orice piață europeană”, declară reprezentantul companiei.

Citeste articolul complet pe economie.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *