Fără categorie

Pele, din nou în spital – Mesajul transmis de fiica legendarului fotbalist

1 minute necesare pentru a citi articolul

Pele, în vârstă de 82 de ani, a fost internat din nou într-un spital din Sao Paulo, a anunţat miercuri una dintre fiicele ​legendarului fotbalist brazilian, informează Reuters.

PeleFoto: Joe FRAGA / AFP / Profimedia

Presa braziliană informează că Pele a fost internat la spitalul Albert Einstein, după ce i-a fost detectată o inflamaţie generalizată în organism şi o insuficienţă cardiacă decompensată, fiind supus mai multor teste.

Pele a fost spitalizat, dar nu este vorba de nimic grav

Kelly Nascimento, fiica acestuia, a postat un mesaj pentru a-i linişti pe suporteri, în care a precizat că nu este vorba de „nicio surpriză sau urgenţă”.

„Multă alarmă în mass-media astăzi cu privire la starea de sănătate a tatălui meu. El se află în spital pentru a-i fi reglementată medicaţia. Nu există o urgenţă sau o nouă predicţie îngrozitoare. Voi fi acolo de Anul Nou şi promit să postez nişte fotografii”, a scris fiica lui Pele pe Instagram, citată de Agerpres.

Considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din toate timpurile, Pele s-a operat anul trecut de o tumoare la colon, care i-a fost detectată cu ocazia unor examene medicale de rutină.

Ulterior, el a început un ciclu de sesiuni de chimioterapie, fiind nevoit să meargă de câteva ori la spital, pentru a-i fi monitorizată îndeaproape evoluţia.

Marea dorință a lui Pele: Brazilia, câștigătoare la Mondialul din Qatar

În luna aprilie, Pele (singurul fotbalist din istorie care a cucerit de trei ori Cupa Mondială, în 1958, 1962 şi 1970) a anunţat că aşteaptă cu nerăbdare să vadă Brazilia câştigând un nou titlu suprem, în Qatar.

„Eşti pregătit pentru o altă Cupă Mondială? Eu sunt. Îmi doresc foarte mult să vadă echipa noastră ridicând încă o dată trofeul”, a scris Pele pe reţelele de socializare.



Citeste articolul complet pe sport.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *