Fără categorie

Portugalia legalizează eutanasia. Preşedintele a promulgat legea

1 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele Portugaliei, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, a promulgat marţi legea de dezincriminare a eutanasiei adoptată săptămâna trecută de parlamentul de la Lisabona, după un proces legislativ laborios, relatează agențiile France-Presse și Agerpres.

Sinucidere asistata medicalFoto: BAXTER / BSIP / Profimedia

Şeful statului „a promulgat decretul (…) aşa cum era obligat să facă” prin Constituţie, a indicat preşedinţia într-un comunicat difuzat în cursul serii.

Versiunea finală a legii încadrând „moartea asistată medical” a fost adoptată vinerea trecută cu 129 de voturi pentru dintr-un total de 230 de deputaţi, printre care cele ale aleşilor Partidului Socialist aflat la putere.

„Constituţia îl obligă pe preşedinte să promulge o lege pe care a respins-o şi care a fost confirmată de Adunarea Republicii. O voi promulga, desigur, este datoria mea constituţională”, a declarat Rebelo de Sousa după vot.

O majoritate parlamentară s-a pronunţat deja de patru ori în favoarea dezincriminării morţii asistate în ultimii trei ani. Dar textul s-a lovit ulterior de rezervele Curţii Constituţionale şi ale şefului statului, catolic practicant.

Pentru a depăşi ultimul veto prezidenţial, socialiştii au hotărât să voteze a doua oară acelaşi text.

Textul de lege a fost reformulat de mai multe ori pentru a ţine cont de remarcile preşedintelui portughez, care s-a opus prin veto de două ori, şi după ce a fost contestat, tot de două ori, de Curtea Constituţională care subliniase în special anumite „inexactităţi”.

Versiunea definitivă a legii prevede că eutanasia nu este autorizată decât în cazurile în care „sinuciderea asistată medical este imposibilă din cauza unei incapacităţi fizice a pacientului”.

După publicarea decretelor de aplicare, legea ar putea intra în vigoare în toamnă, potrivit estimărilor citate de presa locală.

Eutanasia şi sinuciderea asistată sunt în prezent autorizate în câteva ţări europene, precum cele din Benelux, primele care le-au autorizat, precum şi în Spania vecină.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *