Fără categorie

Tragedia de la 2 Mai: Vlad Pascu și-a recunoscut faptele, judecătoarea a admis procedura simplificată, care i-ar reduce pedeapsa. Ea este care la primul termen l-a căutat în sală pe tânărul ucis

2 minute necesare pentru a citi articolul

Vlad Pascu, băiatul de 19 ani care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, și-a recunoscut faptele la termenul de joi de la Judecătoria Mangalia, iar judecătoarea a acceptat procedura simplificată, ceea ce ar însemna o reducere cu o treime a pedepsei. Părinții celor doi tineri uciși au cerut încă dinaintea începerii procesului schimbarea încadrării juridice, însă solicitarea nu a fost dezbătută până acum. De asemenea, ei au cerut recuzarea judecătoarei, solicitare respinsă. Amintim că judecătoarea este cea care la primul termen a întrebat dacă este în sală Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși în accident.

Vlad Pascu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Al doilea termen al procesului a avut loc joi la Judecătoria Mangalia, după ce la primul termen judecătoarea a decis amânarea, pe motiv că Vlad Pascu nu era reprezentat de avocați. Vlad Pascu nu a fost prezent fizic în instanță, el participând la şedinţa de judecată prin videoconferinţă.

Adian Cuculis, avocatul părinților celor doi tineri uciși, a declarat pentru HotNews.ro că Pascu a fost audiat timp de aproximativ 40 de minute prin videoconferință și și-a recunoscut faptele.

Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu a admis, la cererea avocaților lui Vlad Pascu, procedura simplificată pentru acest proces, ceea ce ar însemna reducerea pedepsei cu o treime, a explicat avocatul.

Părinții victimelor au solicitat, în schimb, încă dinaintea începerii procesului, schimbarea încadrării juridice pentru Vlad Pascu din ucidere din culpă în omor, cerere care încă nu a fost dezbătută.

  • „A fost circ. Dacă făceam o şedinţă de bloc să schimbăm administratorul, ieşea mai bine. Vorbim de o cerere care este depusă încă de la Parchet (pentru schimbarea încadrării juridice – n.r.) şi nu a fost dezbătută nici măcar astăzi.
  • Doamna judecător i-a acceptat procedura simplificată, adică să obţină şi o reducere a pedepsei de o treime înainte să dezbată cererea de schimbare a încadrării juridice (…) Aveam zece ani şi vreo şase luni la care aplicaţi o reducere de o treime”, a spus Cuculis.

Avocații părinților tinerilor uciși au depus și o cerere de recuzare a judecătoarei, cerere care a fost respinsă.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 4 aprilie.

Tatăl tânărului ucis în accident a mers în sala de judecată cu poza fiului său

Tatăl lui Sebastian, tânârul ucis în accident, a mers în sala de judecată cu poza fiului său.

„Sincer, nu mai am nicio speranţă. La cum se judecă în ţara asta, chiar nu mai am nicio speranţă. Până şi acum, când m-a văzut cu poza băiatului în mână, m-a întrebat (judecătoarea – n.r.) cine sunt. Şi am zis că sunt tatăl lui Sebi şi l-am adus şi pe el în sală ca să îl vadă”, a spus bărbatul.

Articol preluat de la: www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.