Vineri, 17 Martie 2023, ora 20:14
139 citiri
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a fost relansată procedura pentru finalizarea construcţiei Tronsonului 1 Craiova-Robăneşti al Drumului Expres Craiova-Piteşti, cu o lungime de aproape 18 kilometri.
”A fost relansată şi procedura pentru finalizarea construcţiei Tronsonului 1 (Craiova-Robăneşti) al DEx Craiova-Piteşti! CNAIR a transmis astăzi, spre validare la ANAP, documentaţia pentru lansarea licitaţiei necesare finalizării construcţiei celor 17,7 km ai acestui Tronson.
Valoarea şi data limită de depunere a ofertelor vor fi vizibile după validarea anunţului de participare, iar durata noului contract de lucrări va fi de 18 luni”, a arătat Sorin Grindeanu, vineri, într-o postare pe Facebook.
Perioada de garanţie a lucrărilor va fi cuprinsă între 5 şi 10 ani, în funcţie de oferta operatorului economic declarat câştigător al licitaţiei.
”Stadiul lucrărilor la data rezilierii contractului iniţial (încheiat cu acelaşi constructor italian căruia i s-a reziliat contractul şi pentru VO Timişoara Sud) era de 57,06%”, a precizat ministrul.