Fără categorie

UEFA Champions League: Manchester City și Real Madrid merg în sferturi

1 minute necesare pentru a citi articolul

Manchester City și Real Madrid au obținut calificarea în sferturile UEFA Champions League, după ce au trecut în dublă manșă de FC Copenhaga (6-2 la general), respectiv RB Leipzig (2-1 la general).

Manchester CityFoto: Nigel Keene/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Manchester City – FC Copenhaga 3-1

Manchester City a confirmat victoria din tur și s-a impus lejer și în meciul de pe Etihad Stadium împotriva celor de la FC Copenhaga.

Calificați în optimi dintr-o grupă cu Bayern Munchen, Manchester United și Galatasaray, danezii nu au reușit să producă o nouă surpriză și s-au oprit în prima fază eliminatorie.

În duelul din Anglia, Akanji a deschis scorul după doar 5 minute, iar Julian Alvarez a majorat avantajul „cetățenilor”, 4 minute mai târziu.

Oaspeții au redus din diferență prin Elyounoussi (min 29), însă City a stabilit scorul final prin Erling Haaland (min 45+3).

Real Madrid – RB Leipzig 1-1

Pe Santiago Bernabeu, Real Madrid a trăit cu emoții manșa retur a dublei cu RB Leipzig.

Cu avantaj minim după rezultatul din meciul tur, madrilenii au încercat să țină de rezultat.

Nemții au avut câteva ocazii mari de a marca, însă gazdele au fost cele care au spart gheața în minutul 65. Vinicius Junior a punctat, după ce a fost servit excelent de Bellingham.

Bucuria spaniolilor a durat doar trei minute, asta după ce Willi Orban a restabilit egalitatea.

Nemții au continuat să preseze la poarta lui Lunin, dar nu au mai reușit să puncteze în poarta ucraineanului.

Astfel, City și Real Madrid merg în sferturi alături de Bayern Munchen și Paris Saint Germain.

Articol preluat de la: sport.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.