Fără categorie

VIDEO Caraș-Severin: Incendiu de proporții la o fabrică de mobilă din Bocșa

1 minute necesare pentru a citi articolul

Un incendiu violent a izbucnit în cursul nopţii de luni spre marţi la o fabrică de mobilă din oraşul Bocşa, flăcările manifestându-se în mai multe focare şi acoperind o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, citat de Agerpres.

PompieriFoto: Inquam Photos / George Călin

„Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată, la mai multe focare, cu dezvoltare şi propagare rapidă, pe mai multe direcţii, pe o suprafaţă de peste 2.000 metri pătraţi. Flăcările, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate şi de vântul puternic, s-au propagat la trei hale situate în apropierea focarului, precum şi la un uscător”, a precizat sursa citată.

La faţa locului au fost mobilizate şase echipaje de stingere, o autoscară, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, unul de prim ajutor, precum şi grupa operativă a Inspectoratului.

În sprijinul echipajelor de pompieri s-au deplasat şi o autospecială de stingere şi o cisternă de 30.000 litri din cadrul ISU Timiş.

Acţiunea de stingere este îngreunată de materialele combustibile depozitate, ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări mari de fum.

Pompierii acţionează în continuare pentru stingerea incendiului, căutarea şi lichidarea focarelor ascunse şi înlăturarea efectelor negative ale focului.

Nu au existat victime.

Articol preluat de la: www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.