Fără categorie

VIDEO „Franța este supărată”. Protestatarii au blocat autostrăzi și căi ferate într-un nou manifest al furiei față de reforma pensiilor / Mașini incendiate

3 minute necesare pentru a citi articolul

Protestatarii francezi au blocat marți cările ferate și autostrăzile și deja au avut loc mai multe ciocniri între manifestanți și polițiști în unele orașe, în timp ce francezii mărșăluiesc în toată țara împotriva președintelui Emmanuel Macron și a proiectului de lege prinvind reforma pensiilor, relatează Reuters.

protest in Paris fata de reforma pensiilorFoto: Dimitris Kapantais / AFP / Profimedia

Un protestatar din Paris părea să surprindă starea de spirit a întregii mișcări ținând în mâini un banner pe care scria: „Franța este supărată”.

„Proiectul de lege (al pensiilor) a acționat ca un catalizator al furiei față de politicile lui Macron”, a declarat Fanny Charier, în vârstă de 31 de ani, care lucrează la biroul pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă Pole Emploi.

La începutul zilei, guvernul a respins o nouă cerere a sindicatelor de suspendare și regândire a proiectului legii pensiilor, care va ridica vârsta de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani, înfuriind liderii sindicali care au spus că guvernul trebuie să găsească o cale de ieșire din criză.

Guvernul a spus că este mai mult decât dispus să discute cu sindicatele, dar pe alte subiecte, și a repetat că va rămâne ferm pe frontul pensiilor.

„Am propus o cale de ieșire… și este intolerabil că suntem din nou blocați”, a declarat șeful sindicatului CFDT, Laurent Berger, reporterilor la începutul unui miting de la Paris.

Macron, care a promis în ambele campanii prezidențiale că va realiza reforma pensiilor, spune că este nevoie de această schimbare pentru a menține finanțele țării în echilibru. Sindicatele și partidele de opoziție spun că există și alte modalități de a face asta.

Milioane de oameni au demonstrat și s-au alăturat grevei de la mijlocul lunii ianuarie pentru a-și arăta opoziția față de proiectul de lege.

Dar frustrarea publică a evoluat într-un sentiment mai larg anti-Macron.

Protestele s-au intensificat în mod deosebit după ce guvernul a folosit puteri speciale pentru a promova proiectul de lege fără a-l mai trece prin votul parlamentului.

Cu toate acestea, într-o mișcare care a adus un sentiment de o ușurare atât pentru parizieni, cât și pentru turiști, angajații firmelor de salubritate au spus că își suspendă greva de câteva săptămâni, care a lăsat drumurile din jurul unor repere celebre presărate cu mormane de gunoi.

Furia a dus la incendierea mașinilor, iar vârstnicii spun că „înțeleg de ce”

În ultima mare zi de proteste de joi, anarhiștii „Black Bloc” au spart vitrine, au demolat stații de autobuz și au jefuit un restaurant McDonald’s din Paris, iar acte similare au avut loc și în alte orașe.

Aceasta a fost una dintre cele mai grave violențe de stradă din ultimii ani în Franța, aducând aminte de scene tulburărilor civile ale susținătorilor mișcării „vestelor galbene” în timpul primului mandat al lui Macron.

Marți, mitingurile au fost în mare parte pașnice până acum, însă au avut loc deja unele ciocniri.

În orașul Nantes, o mașină a fost incendiată în marja mitingului, în timp ce unii au tras focuri de artificii în poliție.

„Nu sunt violent, dar înțeleg oamenii care merg atât de departe”, a spus un poștaș pensionar, Noel Cassin, în vârstă de 69 de ani, la Nantes.

„Dacă mergi doar și faci demonstrații, cânți cântece și mănânci cârnați, apoi mergi acasă după ce ai pierdut o zi de muncă (și nu obții niciun rezultat), este inutil”, a adăugat acesta.

Tot în vestul Franței, protestatarii au blocat șoseaua de centură în Rennes și au incendiat o mașină abandonată. La Paris și la Marsilia, protestatarii au blocat șinele de tren pentru o vreme.

Ministrul de Interne Gerald Darmanin a declarat luni că autoritățile anticipează un „risc foarte grav pentru ordinea publică” la demonstrațiile de marți.

Un total de 13.000 de polițiști erau așteptați să fie desfășurați în timpul protestelor de-a lungul zilei.

Grevele continue în sectoarele transporturilor, aviației și energiei au continuat să perturbe călătoriile.

Cu toate acestea, erau mai puțini profesori în grevă decât în ​​zilele precedente. Liderii sindicali au subliniat că inflația ridicată face mai greu pentru muncitori să sacrifice o zi de salariu pentru proteste.

De asemenea, au fost mai puțini protestatari în Marsilia și în alte orașe decât la mitingurile anterioare.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *