Fără categorie

VIDEO Prigojin se va muta în Belarus, după rebeliunea militară pe care a condus-o – Kremlin

3 minute necesare pentru a citi articolul

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus, iar dosarul penal deschis împotriva sa pentru că a făcut apel vineri la o revoltă armată va fi închis, spune Kremlinul, potrivit Reuters, în timp ce mercenarii care nu au luat parte la „marșul dreptății” vor semna contracte cu Ministerul rus al Apărării.

Evgheni Prigojin alături de luptători ruși din BahmutFoto: Captura Telegram

Imagini video de pe rețelele de socializare îl arată peful Wagner, Evgheni Prigojin, plecând cu mașina de la cartierul general al armatei ruse din Rostov

Dosarul penal deschis de Rusia împotriva lui Prigojin va fi închis

Șeful forței mercenare Wagner, Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus în baza unui acord negociat de președintele belarus Aleksandr Lukașenko pentru a pune capăt revoltei armate pe care Prigojin a condus-o împotriva conducerii militare a Rusiei, a anunțat sâmbătă Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Lukașenko s-a oferit să medieze, cu aprobarea președintelui rus Vladimir Putin, pentru că îl cunoaște personal pe Prigojin de aproximativ 20 de ani.

Reamintim că biroul președintelui belarus Aleksandr Lukașenko a declarat sâmbătă că a negociat un acord cu liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a acceptat să detensioneze situația din Rusia.

Ulterior, Evgheni Prigojin a confirmat că a fost de acord cu oprirea rebeliunii din Rusia, cu condiția garantării siguranței mercenarilor. Până în acest moment nu se știa ce presupune acordul convenit între șeful Wagner și Lukașenko, dar potrivit lui Peskov dosarul penal deschis de FSB vineri va fi închis, iar Prigojin trebuie să se mute în Belarus.

Luptătorii Wagner care au luat parte la „marșul său pentru justiție” nu se vor confrunta cu nicio acțiune în justiție, ca recunoaștere a serviciului lor anterior în Rusia.

Rusia l-a acuzat pe șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, că a făcut apel vineri la o revoltă armată, după ce a susținut, fără a furniza dovezi, că liderii militari ai Rusiei au ucis 2.000 dintre luptătorii săi și a promis că va opri ceea ce el a numit „răul”.

În timp ce o confruntare de lungă durată între el și Ministerul Apărării a ajuns la un punct culminant, ministerul a declarat că acuzațiile lui Prigojin „nu sunt adevărate, ci o provocare informațională”.

Prigojin a spus că acțiunile sale nu au echivalat cu o lovitură de stat militară, însă serviciul de securitate FSB al Rusiei a deschis un dosar penal împotriva lui sub acuzația că a făcut apel la o revoltă armată.

„Nu este o lovitură de stat militară”, a spus Prigojin într-o serie de înregistrări audio postate pe Telegram. „Este un marș pentru dreptate. Acțiunile noastre nu interferează în niciun fel cu trupele.”

Într-un discurs televizat, sâmbătă, Vladimir Putin l-a acuzat pe Prigojin că a „trădat” Rusia din cauza „ambițiilor sale excesive”. El a promis că „nu va lăsa” un nou „război civil” să aibă loc în Rusia și a promis măsuri „ferme” împotriva „amenințării mortale”făcute de armata Wagner.

Mercenarii ruși, puternic înarmați, care au avansat până în apropiere de Moscova, au început să se întoarcă sâmbătă, într-o detensionare a unei situații care a devenit cea mai mare provocare a președintelui Vladimir Putin de când a venit președinte. Putin spune că astfel a fost evitată vărsarea de sânge.

Evgheni Prigojin, fost aliat al lui Putin și fondator al grupului Wagner, a declarat că oamenii lui au ajuns la de 200 km de capitală. Anterior, Moscova a desfășurat soldați în întâmpinarea mercenarilor și le-a spus locuitorilor să evite să iasă din casă.

Mercenarii care nu au luat parte la „marșul dreptății” vor semna contracte cu Ministerul Apărării, refuzate anterior de Prigojin

Reamintim că ministrul Serghei Şoigu a emis un ordin care le impune unităţilor de voluntari ruşi să semneze un contract cu Ministerul Apărării înainte de 1 iulie, ordin pe care el l-a justificat prin necesitatea unei mai bune integrări a unităţilor militare ruse care să favorizeze „abordări unificate” în executarea misiunilor de luptă.

Evgheni Prigojin a reacţionat imediat afirmând că Wagner nu va semna niciun astfel de contract, pe care între timp, potrivit postului TV al armatei ruse, Zvezda, l-au semnat trei brigăzi şi patru unităţi de voluntari, precum şi gruparea cecenă Ahmat condusă de Ramzan Kadîrov.

Însă după rebeliunea armată condusă de Prigojin, în acordul încheiat cu Lukașenko ar stipula, potrivit Kremlinului, ca mercenarii care nu au luat parte la „marșul dreptății” să semneze aceste contracte.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.