Fără categorie

VIDEO Zelenski: Victoria noastră în acest război va fi comună pentru toţi cei care au făcut-o posibilă

2 minute necesare pentru a citi articolul

Întreg mesajul transmis duminică seara către compatrioţi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost consacrat mulţumirilor şi recunoştinţei exprimate faţă de cei care luptă pe front şi în spatele frontului, în condiţiile în care anumite mişcări de trupe observate la Herson au trezit bănuieli că aşteptata contraofensivă ucraineană ar fi foarte aproape să înceapă, scrie News.ro.

Volodimir ZelenskiFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Astăzi vreau să mă concentrez asupra cuvintelor de recunoştinţă. În primul rând, războinicilor (…)”, a spus Zelenski, enumerând apoi mai multe unităţi care sunt desfăşurate pe linia frontului, cărora le-a subliniat meritele.

„Este important să se înţeleagă acest lucru în fiecare oraş, în fiecare sat, peste tot unde este mai mult sau mai puţin linişte acum, pretutindeni unde astăzi a fost doar o zi de primăvară calmă şi însorită – fiecare astfel de zi de linişte în zonele din spate este câştigată de soldaţii noştri în luptele crâncene de pe linia frontului. În bătălii zilnice! Vă rog, vă rog, vă rog, vă rog să respectaţi acest lucru. Şi ajutaţi-i întotdeauna pe soldaţii noştri atunci când au nevoie, sprijiniţi întotdeauna statul şi apărarea, cât de mult puteţi” – şi-a implorat preşedintele Zelenski compatrioţii.

„În al doilea rând, aş dori să le mulţumesc salvatorilor, tuturor angajaţilor noştri de la serviciile de urgenţă care sunt implicaţi, în urma loviturilor inamice. (…) În al treilea rând, psihologii noştri. (…) Al patrulea punct – le sunt recunoscătoare tuturor celor care ajută la distribuirea cărţilor noastre în lume. Le mulţumesc tuturor celor care scriu în ucraineană şi despre Ucraina”, a enumerat Zelenski alte categorii profesionale.

În final, el a adus un omagiu muncii „invizibile” a diplomaţilor.

„Aproape în fiecare zi avem comunicări relevante cu partenerii noştri, sarcini relevante pentru diplomaţia noastră. Întâlniri, conversaţii, reuniuni. Şi le mulţumesc tuturor celor implicaţi în această activitate pregătitoare. În marea majoritate a cazurilor, această muncă este invizibilă pentru public. Şi acest lucru este corect. Aşa funcţionează. Rezultatul se bazează pe pregătire. Mulţumesc fiecărei persoane care pregăteşte rezultatele pentru Ucraina! Oficiul, guvernul, misiunile noastre diplomatice – le mulţumesc tuturor celor implicaţi!”, a continuat Zelenski.

„Victoria noastră în acest război va fi împărtăşită. Toţi cei care au adus-o mai aproape. Toţi cei care au luptat şi au muncit de dragul victoriei. Glorie fiecărui erou ucrainean! Glorie poporului nostru frumos!” – a încheiat preşedintele ucrainean.

___

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *