Fără categorie

Zelenski: Fiecare vizită externă şi fiecare negociere permite Ucrainei să devină mai puternică

1 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că misiunea principală a ţării sale şi scopul fiecărei comunicări internaţionale a sa este de a întări Ucraina, de a sprijini apărarea ţării. „Fiecare vizită externă şi aproape fiecare negociere permite Ucrainei să devină mai puternică”, adaugă el, potrivit News.ro.

Volodimir ZelenskiFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Zelenski a menţionat, în mesajul transmis marţi seară, că a fost în regiunea Doneţk, pe linia frontului, în apropiere de Vuhledar şi Mariinka, felicitându-i pe puşcaşii marini de ziua lor.

El a adăugat că a oferit personal distincţii unor unităţi care apară această parte a frontului.

„Azi, chiar pe linia frontului, a fost corect să anunţ crearea unui corp al puşcaşilor marini în Ucraina. Noi brigăzi de puşcaşi marini vor fi adăugate celor existente şi le vor asigura arme şi echipamente moderne”, a subliniat el.

Preşedintele Ucrainei a explicat că această vizită pe front a fost elementul final după numeroase întâlniri şi negocieri cu partenerii.

„Toată lumea ar trebui să înţeleagă asta: misiunea principală a ţării noastre şi scopul fiecărei comunicări internaţionale a noastră este de a întări Ucraina, de a sprijini apărarea noastră, de a creşte capacităţile războinicilor noştri şi ale ţării noastre, ca întreg. Fiecare vizită externă şi aproape fiecare negociere permite Ucrainei să devină mai puternică”, a punctat el.

El a mulţumit şi altor trupe care apără Ucraina.

„Mulţumesc tuturor celor care dau putere Ucrainei! Puterea statului nostru acum, puterea apărării noastre acum este baza puterii ordinii internaţionale bazate pe reguli. Vom învinge împreună”, a conchis Zelenski.

Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *