Luni, 03 Octombrie 2022, ora 08:35
288 citiri
Farul Constanţa şi-a consolidat poziţia de lider al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Ovidiu, în etapa a 12-a.
Farul a deschis scorul prin Denis Alibec (19 – penalty), dar UTA a avut şansa să întoarcă soarta partidei în repriza secundă. Farul a rămas în zece oameni în min. 52, când Jeremy Corinus a fost eliminat pentru fault în situaţia clară de gol pentru arădeni, însă Virgiliu Postolachi a ratat penalty-ul primit de oaspeţi, şutând peste poartă.
Farul a rezistat presiunii puse de arădeni şi au închis conturile în min. 90, când Carlo Casap a marcat după o minge respinsă greşit de portarul Florin Iacob.
„Asta înseamnă să joci fotbal modern și cred că se vede acest lucru. De asta am venit aici, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, nu am realizat nimic deocamdată”, a spus atacantul Denis Alibec la finalul meciului, referindu-se apoi și la echipa națională a României, antrenată de Edi Iordănescu.
„La națională toată lumea dă vina pe atac că nu reușim să câștigăm meciuri, dar nu este așa. Aș vrea să avem mai multe realizări în atac, să primesc mai multe mingi”, a transmis Alibec.