Fotbal

autoritățile i-au confiscat casa și i-au distrus statuia

2 minute necesare pentru a citi articolul

Marti, 04 Octombrie 2022, ora 09:05

90 citiri

Numele lui Ali Karimi e scandat pe străzile din Iran, după ce fostul căpitan al naționalei a susținut public protestele ce au început pe 16 septembrie în Iran.

Ali Karimi, fost jucător la echipe precum Bayern Munchen sau Schalke și fost căpitan al naționalei Iranului, a devenit una dintre țintele regimului de la Teheran, scrie Ali-Monitor.

Karimi (43 de ani) a susținut public protestele anti-regim declanșate pe 16 septembrie, în special pe Instagram, unde are peste 13 milioane de urmăritori.

Lumea îi strigă numele pe străzi, la fel cum o făcea pe stadioane, iar regimul nu poate să înghită asta.

„Procurorul general ar trebui să investigheze acuzațiile lui Karimi la adresa întregului sistem și a minciunilor pe care le răspândește pe rețelele de socializare”, a subliniat Hossein Ali Haji Deligani, care este membru al parlamentului și membru al Comitetului Judiciar din cadrul Adunării Consultative Islamice a Iranului. Într-un interviu acordat agenției de știri Fars, el a cerut justiției să îl trimită pe Karimi „la judecată”.

Săptămâna trecută, clericul radical și fostul membru al parlamentului iranian Hamid Rasaee a cerut confiscarea activelor lui Karimi în Iran. Vorbind la televiziunea de stat iraniană pe 25 septembrie, el l-a comparat pe KArimi cu starul fotbalului turc exilat Hakan Sukur, ale cărui bunuri au fost confiscate sub acuzația de susținere a loviturii de stat eșuate din 2015 din Turcia, cerând același lucru pentru Karimi.

La o zi după comentarii, pe rețelele de socializare au circulat imagini cu bariere plasate la intrarea într-o vilă, despre care se spune că ar fi fost deținută de Karimi, în Lavasan, la nord-est de capitala Teheran. „Acest imobil este confiscat până la o nouă notificare”, se arată pe un panou.

Karimi, care s-a mutat din iunie în Dubai, a reacționat: „O casă fără pământ nu valorează nimic”.

Pe 28 septembrie, au circulat imagini cu o statuie a lui Karimi vandalizată de persoane necunoscute peste noapte în locul său de naștere din Karaj.

În ciuda amenințărilor repetate ale autorităților iraniene la adresa unor personalități celebre care susțin protestele, Karimi a postat mesajele sale de solidaritate, încurajare și condoleanțe victimelor pe conturile sale de socializare non-stop.

Mulți sportivi iranieni l-au susținut pe Karimi redistribuind poveștile sale, inclusiv fostul căpitan al echipei naționale a Iranului Mehdi Mahdavikia, foștii fotbaliști Karim Bagheri și Voria Ghafuri și veteranul campion de lupte Rasoul Khadem.

Adesea menționat ca Maradona al Asiei, Karimi a marcat 38 de goluri în 126 de meciuri pe care le-a jucat pentru naționala Iranului înainte de a se retrage în 2014 după 18 ani la prima reprezentativă. În 2004, a câștigat titlul de fotbalist asiatic al anului. În plus, a jucat pentru Bayern Munchen și Schalke 04 în 2005-2007 și 2011



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *