Fotbal

Copilul lui Ionel Ganea e în comă după accidentul de vineri seară. Medicii sunt rezervați

1 minute necesare pentru a citi articolul

Sambata, 10 Mai 2025, ora 10:37

0 citiri

Copilul lui Ionel Ganea e în comă după accidentul de vineri seară. Medicii sunt rezervați

Ionel Ganea FOTO Facebook Prosport

Fostul internaţional Ionel Ganea a fost implicat într-un accident rutier în cursul zilei de vineri, între localitatea Hurez, din comuna Beclean, şi municipiul Făgăraş.

Potrivit IPJ Braşov, în accident au fost implicate două autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea, un minor, în vârstă de 2 ani, fiul lui Ionel Ganea, a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate. La faţa locului au fost direcţionate echipaje de poliţie pentru a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor şi stabilirea cauzei în care s-a produs accidentul.

Aflat la volanul unei mașini Dacia Duster, Ionel Ganea a intrat în spatele unui alt autoturism. Din păcate, fiul fostului fotbalist, aflat pe scaunul din dreapta față al mașinii, neasigurat, a rămas inconștient după accident.

Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, a transmis vineri seară: „Copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever. A fost resuscitat şi transportat de urgenţă la Tg. Mureş cu un elicopter ISU Braşov”.

Conform Gsp.ro, copilul lui Ionel Ganea este în comă indusă medicamentos. Lui i s-a pus un drenaj la cap pentru că trebuie să se elimine sângele strâns în zona traumatismelor. Deocamdată, prognosticul medicilor este la fel de rezervat cum era și vineri seară.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.