Duminica, 19 Martie 2023, ora 03:41
311 citiri
Borussia Dortmund a surclasat-o cu 6-1 pe FC Koln, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 25-a a Bundesligii, şi a urcat provizoriu pe prima poziţie a clasamentului.
Dortmund a marcat prin Raphael Guerreiro (minutul 15), Sebastien Haller (17, 69), Marco Reus (32, 70) şi Donyell Malen (36), iar Koln, prin Davie Selke (42).
Dortmund, cu 53 de puncte, are un punct mai mult şi un meci mai mult disputat decât Bayern Munchen, care va juca duminică în deplasare pe Bayer Leverkusen. După pauza rezervată meciurilor echipelor naţionale, Dortmund şi Bayern se vor întâlni pe 1 aprilie pe Allianz Arena din Munchen într-un derby ce ar putea fi decisiv pentru câştigarea campionatului.
Dortmund şi Bayern sunt urmate de RB Leipzig, Union Berlin şi Freiburg, care au câte 45 de puncte, ultimele două cu un meci mai puţin disputat.
Rezultate:
vineri
Borussia Moenchengladbach – Werder Bremen 2-2
Au marcat: Thuram (48), Neuhaus (73), respectiv Ducksch (65, 89)
sâmbătă
Hoffenheim – Hertha Berlin 3-1
Au marcat: Kramaric (24 – pen, 37 – pen), Bebou (51), respectiv Jovetic (90+2)
Cartonaş roşu: Dabbur (Hoffenhein, 71)
Bochum – RB Leipzig 1-0
A marcat: Masovic (48)
Augsburg – Schalke 1-1
Au marcat: Maier (51), respectiv Bulter (90+3 – pen)
VfB Stuttgart – VfL Wolfsburg 0-1
A marcat: Marmoush (56)
Borussia Dortmund – FC Koln 6-1
Au marcat: Guerreiro (15), Haller (17, 69), Reus (32, 70), Malen (36), respectiv Selke (42)
Duminică au loc ultimele trei meciuri ale rundei, Union Berlin – Eintracht Frankfurt, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen şi Mainz – Freiburg.