Fotbal

FIFA a făcut anunțul. Unde va avea loc prima ediție a Mondialului Cluburilor cu 32 de echipe

1 minute necesare pentru a citi articolul

Sambata, 24 Iunie 2023, ora 07:23

75 citiri

FIFA a făcut anunțul. Unde va avea loc prima ediție a Mondialului Cluburilor cu 32 de echipe

Mondialul cluburilor va avea loc in SUA FOTO facebook

Prima ediţie a Cupei Mondiale a cluburilor extinsă la 32 de echipe şi prevăzută în 2025 a fost atribuită Statelor Unite, a anunţat vineri FIFA, citată de AFP.

„Procesul de selecţie a ţării gazdă a luat în considerare cerinţele de infrastructură şi servicii, precum şi obiectivele strategice mai largi ale turneului”, a detaliat FIFA într-un comunicat publicat după reuniunea Consiliului său, organizată prin videoconferinţă.

Cupa Mondială a Cluburilor, care se va desfăşura de acum înainte o dată la patru ani, avea loc în fiecare an, cu participarea a doar şapte echipe. Următoarea ediţie în această formulă este programată în decembrie 2023 în Arabia Saudită.

Statele Unite vor organiza apoi în 2026, împreună cu Canada şi Mexicul, prima Cupă Mondială cu 48 de ţări, în loc de 32.

„Decizia a fost luată pe baza poziţiei Statelor Unite ca lider recunoscut în organizarea de evenimente mondiale şi pentru că ar permite FIFA să maximizeze sinergiile cu livrarea Cupei Mondiale 2026”, a adăugat forul fotbalistic mondial.

Datele, oraşele gazdă şi programul meciurilor de la acest nou turneu vor fi stabilite ulterior, a precizat FIFA.

FIFA a stabilit deja în februarie 2022 împărţirea locurilor de calificare pe continent pentru această competiţie, cu patru echipe calificate pentru Asia, patru pentru Africa, patru pentru America Centrală şi de Nord, şase pentru America de Sud, una pentru Oceania, douăsprezece pentru Europa şi una pentru ţara gazdă.

„Cupa Mondială a Cluburilor FIFA 2025 va fi punctul culminant al fotbalului profesionist masculin la nivel de cluburi de elită şi, existând infrastructura necesară şi un mare interes local, Statele Unite sunt gazda ideală pentru lansarea acestui nou turneu mondial”, a declarat preşedintele FIFA, Gianni Infantino, citat în comunicat.

În altă ordine de idei, Consiliul FIFA a amânat lansarea procesului de candidatură pentru organizarea Cupei Mondiale 2030, care va începe după următoarea sa reuniune, prevăzută pentru septembrie sau octombrie 2023. Numele ţării sau ţărilor gazdă va fi anunţat la sfârşitul anului 2024.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.