Joi, 25 Iulie 2024, ora 21:54
2261 citiri
Corvinul Hunedoara a jucat joi, 25 iulie, în turul doi preliminar al Europa League, contra formației HNK Rijeka, vicecampioana Croaţiei. Partida tur s-a disputat la Sibiu, cu începere de la ora 20.00.
Corvinul a reușit o surpriză frumoasă în primul tur, eliminându-i pe maghiarii de la Paksi, vicecampioana Ungariei.
Contra celor de la Rijeka, Corvinul a izbutit un nou rezultat mare, un 0-0 cu care divizionara secundă din România păstrează șanse de calificare pentru meciul retur de săptămâna viitoare.
DESFĂȘURAREA LIVE
*Rezultat final 0-0.
*Rijeka trece și ea pe lângă gol, în minutul 72, 0-0.
*Ocazie mare pentru Corvinul în minutul 58, rămâne 0-0.
*Pauză, 0-0, Neacșa a avut un șut periculos pe lângă poartă în ultimul minut al reprizei.
*0-0 în minutul 30, fără ocazii mari de gol.
*0-0 în minutul 15, Corvinul a cerut un penalty la un henț în careu, neacordat de arbitri.
*A început meciul, 0-0.
*Corvinul Hunedoara, echipa de start: Lefter – Iacob, Lică, Manolache, Velisar – Ubbink, Hrezdac, Neacșa – Roger, Buș, Pîrvulescu.
Articol preluat de la: ziare.com