Fotbal

Rușine fără margini pentru imaginea României. Fotbaliștii italieni, victimele hoților în vestiarul de la Cluj Arena, la CE Under 21

1 minute necesare pentru a citi articolul

Miercuri, 28 Iunie 2023, ora 12:56

371 citiri

Rușine fără margini pentru imaginea României. Fotbaliștii italieni, victimele hoților în vestiarul de la Cluj Arena, la CE Under 21

Italienii au fost prădați la Cluj FOTO bzc.ro

Naționala de fotbal a Italiei, care a participat la Campionatul European de Fotbal U21, a fost victima hoților între meciurile desfășurate pe stadionul Cluj Arena, de la Cluj-Napoca.

Potrivit Bună Ziua Cluj, italienilor li s-au furat patru perechi de ghete din vestiarul repartizat din cadrul stadionului Cluj Arena, chiar în timpul meciurilor disputate la Cluj. Având în vedere că accesul la vestiarele echipelor nu a fost posibil publicului larg, este foarte posibil ca persoana responsabilă să fie din rândul staff-ului Cluj Arena sau a firmelor care își desfășurau activitatea pe stadion în perioada respectivă.

Informația a fost confirmată pentru bzc.ro și de către poliția clujeană, care arată că a fost demarată o anchetă.

„La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au demarat activități de cercetare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de furt, după ce au fost informați despre faptul că în perioada 22-23 iunie a.c., persoane necunoscute, profitând de faptul că ușile vestiarelor din incinta Cluj Arena au fost lăsate neasigurate, au sustras 4 perechi de ghete de fotbal aparținând unor jucători. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.” au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru Bună Ziua Cluj.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *