International

Atentat terorist la Tel Aviv. O mașină a intrat în plin în pietoni, apoi șoferul a coborât să înjunghie oameni la întâmplare VIDEO

1 minute necesare pentru a citi articolul

Marti, 04 Iulie 2023, ora 15:25

214 citiri

Atentat terorist la Tel Aviv. O mașină a intrat în plin în pietoni, apoi șoferul a coborât să înjunghie oameni la întâmplare VIDEO

Imagini filmate în locul în care un șofer a intrat în plin în pietoni FOTO Twitter

O maşină a intrat în trecători marți, 4 iulie, la Tel Aviv. Atacatorul, despre care se crede că este un palestinian din Cisiordania ocupată, a ieşit din vehicul şi a înjunghiat câteva persoane.

Poliţia israeliană a calificat incidentul drept terorist şi a precizat că autorul a fost ucis, relatează Times of Israel.

Atacatorul a intrat cu o camionetă în oamenii aflaţi pe un trotuar de pe strada Pinchas Rosen din Tel Aviv, apoi a coborât şi a înjunghiat alte persoane, potrivit poliţiei.

Trei dintre victime se află în stare gravă, două sunt în stare moderată, iar alte două au suferit răni uşoare, potrivit poliţiei.

O înregistrare video care circulă pe internet arată o camionetă care urcă pe un trotuar din apropierea unui mall şi intră pe o pistă de biciclete. Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă Magen David Adom a declarat că unii dintre cei răniţi aveau răni de cuţit.

Suspectul a fost „neutralizat” de un civil care a intervenit primul, a precizat poliţia. Un medic care l-a examinat la faţa locului a declarat pentru radio Kan din Israel că acesta a fost împuşcat mortal.

Potrivit Times of Israel, organizaţia Hamas, cu sediul în Gaza, a spus că atacul a fost o „răzbunare eroică pentru operaţiunea militară din Jenin”, referindu-se la o operaţiune militară majoră în oraşul din Cisiordania, lansată de Israel luni dimineaţă devreme.

De asemenea, potrivit Reuters, Khaled Al-Batsh, un oficial de rang înalt al mişcării Jihadul Islamic, susţinută de Iran, a lăudat atacul ca fiind „un răspuns iniţial şi natural al rezistenţei faţă de ceea ce se întâmplă în Jenin”, deşi nu a revendicat responsabilitatea.

Israelul era deja în alertă pentru atacuri palestiniene în urma operaţiunii din Jenin, cea mai amplă lansată în Cisiordania în ultimii 20 de ani.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.