International

Biden a fost informat de ce se întâmplă în Rusia. SUA studiază situația și se vor consulta cu aliații. Reacții ale Londrei și Varșoviei

2 minute necesare pentru a citi articolul

Sambata, 24 Iunie 2023, ora 12:28

109 citiri

Biden a fost informat de ce se întâmplă în Rusia. SUA studiază situația și se vor consulta cu aliații. Reacții ale Londrei și Varșoviei

Președintele SUA, Joe Biden FOTO Facebook / Joe Biden

Casa Albă „monitorizează situația” din Rusia după amenințările liderului grupului de mercenari Wagner Evgheni Prigojin împotriva conducerii militare a Rusiei, inclusiv a ministrului Apărării Serghei Șoigu și a șefului Statului Major General Valeri Gherasimov, relatează CNN.

„Președintele Joe Biden a fost informat și despre evoluția situației din Rusia. Monitorizăm situația și ne vom consulta cu aliații și partenerii cu privire la aceste evoluții”, a declarat Adam Hodge, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate.

Oficialii consideră că ultimele comentarii ale lui Prigojin sunt ceva mai mult decât retorica lui obișnuită, a declarat anterior publicației un oficial american.

Doi oficiali ai administrației au declarat că oficialii de securitate națională de la Casa Albă sunt precauți în a comenta și nu evaluează situația până când nu înțeleg ce se întâmplă.

Situația văzută de la Varșovia

Președintele Poloniei Andrzej Duda a avut consultări cu premierul și cu ministrul Apărării cu privire la situația din Rusia, a declarat sâmbătă liderul de la Varșovia, adăugând că monitorizează situația, scrie Reuters.

Fondatorul grupului de mercenari Wagner a acuzat vineri comandamentul rus că efectuează atacuri mortale asupra taberelor luptătorilor săi, în timp ce Armata rusă neagă că a bombardat poziții ale grupului paramilitar, relatează AFP și Reuters. Șeful grupării paramilitare ruse Wagner, Prigojin a făcut apel la o revoltă împotriva înaltului comandament militar rus, a afirmat că dispune de 25.000 de oameni și a cerut rușilor, în special soldaților, să li se alăture.

Rebeliunea lui Prigojin este „cea mai importantă provocare pentru Rusia” din ultima perioadă, iar loialitatea forțelor de securitate, în special a Gărzii Naționale Ruse va fi „cheia” modului în care se desfășoară criza, arată în analiza de sâmbătă dimineață ministrul britanic al Apărării.

Reacția oficialilor britanici

Ministerul Apărării din Regatul Unit a declarat sâmbătă că statul rus se confruntă cu cea mai mare ameninţare de securitate din perioada recentă, după revolta împotriva Moscovei a grupului de mercenari Wagner, relatează Reuters, citat de agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un discurs televizat de sâmbătă că „revolta armată” a grupului Wagner este trădare şi că toţi cei care ridică armele împotriva armatei ruse vor fi pedepsiţi.

„În următoarele câteva ore, loialitatea forţelor de securitate ruse, şi în special a Gărzii naţionale a Rusiei, va fi esenţială pentru modul în care evoluează criza”, a precizat Ministerul Apărării de la Londra.

„Aceasta reprezintă cea mai semnificativă provocare de securitate pentru statul rus din perioada recentă”, a adăugat sursa citată.

Marea Britanie susţine că forţele grupului Wagner au trecut din regiunile ocupate din Ucraina în Rusia cel puţin în două locuri şi au ocupat „aproape sigur” situri de securitate cheie în Rostov-pe-Don, inclusiv cartierul general al armatei care conduce operaţiunile militare din Ucraina.

„Şi mai multe unităţi ale Wagner se îndreaptă spre nord prin oblastul Voronej, având aproape sigur scopul de a ajunge la Moscova”, a mai precizat Ministerul Apărării de la Londra.

Există „dovezi foarte limitate de lupte între Wagner şi forţele ruse de securitate, unele dintre ele probabil au rămas pasive, cedând în faţa Wagner”, a adăugat sursa citată.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.