International

Economia Statelor Unite, stimulată de creșterea consumului. Americanii și-au început mai devreme cumpărăturile pentru sărbătorile de iarnă

1 minute necesare pentru a citi articolul

Joi, 25 Noiembrie 2021, ora 08:14

30 citiri

Consumul din Statele Unite au crescut spectaculos în octombrie, în urma achiziţiilor de vehicule şi de alte bunuri, acestea nefiind încă afectate de inflaţia ridicată, transmite Reuters.

Departamentul de Comerţ a anunţat miercuri că cheltuielile de consum, care reprezintă mai mult de două treimi din activitatea economică a SUA, au crescut cu 1,3% luna trecută, după ce au urcat cu 0,6% în septembrie.

Cheltuielile au fost parţial stimulate de preţurile mai mari, cererea continuând să depăşească oferta.

Economiştii chestionaţi de Reuters au estimat că cheltuielile de consum vor creşte cu 1,0%.

Redresarea simultană a economiilor globale după pandemia de Covid-19, alimentată de ajutoarele guvernamentale de ordinul miilor de miliarde de dolari în bani, a tensionat lanţurile de aprovizionare, declanşând inflaţie.

Preşedintele Joe Biden a anunţat marţi că Statele Unite vor elibera 50 de milioane de barili de ţiţei din rezerva strategică de petrol a SUA pentru a ajuta la scăderea preţului petrolului, în coordonare cu China, India, Coreea de Sud, Japonia şi Marea Britanie.

Cheltuielile consumatorilor s-au accelerat după ce încetiniseră brusc în trimestrul al treilea, pe măsură ce infecţiile cu Covid-19 provocate de varianta Delta au crescut, şi lipsa unor bunuri s-a extins.

Temerile de rafturi goale şi de creşterea preţurilor i-au încurajat pe americani să înceapă devreme cumpărăturile de sărbători.

Retailerii se aşteaptă că vânzările de sărbători vor fi cele mai bune din ultimii ani, dar unii economişti avertizează cu privire la riscurile de scădere.

Infecţiile cu coronavirus cresc din nou, ceea ce i-ar putea determina pe unii consumatori să reducă cheltuielile pentru călătorii şi divertisment, inclusiv pentru mesele în oraş.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *