Joi, 30 Mai 2024, ora 13:31
463 citiri
După ani de zile de lobby din partea activiștilor pentru drepturile animalelor, o țară din America Latină adoptă o lege care scoate din legalitate coridele începând cu 2027. Legea a fost deja votată în parlament, iar președintele și-a exprimat sprijinul total pentru interzicerea luptelor cu tauri.
„Moartea nu este un spectacol”, a scris Gustavo Petro, președintele Columbiei, pe o rețea de socializare. Activiștii pentru drepturile animalelor susțin că prin noua lege, nici taurii, nici caii călăriți de toreadori nu vor mai fi torturați.
Legea care interzice luptele cu tauri a fost adoptată de parlamentul columbian, dar va intra în vigoare abia de la 1 ianuarie 2027, scrie Deutsche Welle În alte țări din America de Sud, precum Argentina, Cuba și Uruguay, coridele au fost interzise acum mai mult de un secol.
Țările din America Latină în care coridele sunt organizate ca practică curentă sunt Ecuador, Mexic, Peru și Venezuela. În Europa, se desfășoară lupte cu tauri în care animalul este ucis în Spania, Portugalia și Franța.
Ritualul de ucidere al taurilor se bazează pe măiestria toreadorului de a înfige o sabie între umerii animalului pentru a-i străpunge inima, odată ce acesta a fost rănit și slăbit. În cazul în care sabia nu-și nimerește ținta, taurul suferă în continuare.
Humane Society International, unul dintre cele mai mari grupuri care pledează pentru animale, a estimat că aproximativ 180.000 de tauri sunt uciși în timpul coridelor anual, la nivel global.
Articol preluat de la: ziare.com