International

Noi alegeri pe 25 iunie în Grecia. Premierul recent ales nu are majoritate în Parlamentul elen

2 minute necesare pentru a citi articolul

Luni, 29 Mai 2023, ora 19:17

0 citiri

Noi alegeri pe 25 iunie în Grecia. Premierul recent ales nu are majoritate în Parlamentul elen

FOTO: Facebook/Kyriakos Mitsotakis

Noi alegeri legislative vor avea loc pe 25 iunie în Grecia, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, la opt zile după un scrutin care nu a permis dreptei să obţină majoritatea absolută, în pofida victoriei sale detaşate, informează AFP.

„Noi alegeri vor avea loc pe 25 iunie”, anunţă acest decret prezidenţial.

Data de 25 iunie este cea pe care a avansat-o fostul prim-ministru conservator Kyriakos Mitsotakis după victoria partidului său în scrutinul din 21 mai.

Formaţiunea lui Mitsotakis, Noua Democraţie, a obţinut 40,8% în alegerile din 21 mai, cu peste 20% mai mult decât principalul său adversar, partidul de stânga Syriza al fostului prim-ministru (2015-2019) Alexis Tsipras.

Însă acest rezultat nu i-a permis să obţină majoritatea absolută, în condiţiile în care el a exclus formarea unei coaliţii cu un partener minoritar.

La o zi după alegerile din 21 mai, Kyriakos Mitsotakis a refuzat mandatul preşedintei Katerina Sakellaropoulou în vederea formării unui guvern de coaliţie. El şi-a exprimat atunci intenţia de a obţine convocarea unui nou scrutin, „poate pe 25 iunie”, pentru a beneficia de o nouă lege electorală, ce oferă un bonus de până la 50 de mandate de deputat partidului clasat pe primul loc.

Alegerile din 21 mai s-au derulat conform unui sistem proporţional simplu, iar tabăra de dreapta a obţinut 146 de locuri, în timp ce îi trebuiau 151 pentru a fi în măsură să formeze singură un guvern stabil.

În aşteptarea viitoarelor alegeri, a fost numit un guvern interimar, cu prim-ministru un înalt magistrat însărcinat cu gestionarea treburilor curente, Ioannis Sarmas.

Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie de stânga Syriza, care a obţinut doar 20% din voturi în 21 mai, a refuzat de asemenea să încerce formarea unei coaliţii. Tsipras, care a fost la rândul său prim-ministru în trecut, a promis că „va purta această nouă bătălie” pentru a împiedica formarea unui guvern de dreapta „atotputernic (…), ceea ce este rău pentru democraţie şi pentru ţară”.

Scăderea puterii de cumpărare, inflaţia şi salariile mici constituie principalele preocupări ale grecilor, care au arătat, prin scorul mic înregistrat de Syriza, că ei doreau să întoarcă definitiv pagina unor planuri de ajutor şi de crize financiare, au apreciat analişti a doua zi după scrutinul din 21 mai.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *