International

Planuri neștiute ale lui Putin, 11 locații ce dezlănțuie iadul în Vest

3 minute necesare pentru a citi articolul

Sambata, 31 Mai 2025, ora 02:30

263 citiri

Documente secrete ale Rusiei, divulgate de Germania: Planuri neștiute ale lui Putin, 11 locații ce dezlănțuie iadul în Vest

Putin a modernizat în secret infrastructura nucleară a Rusiei FOTO: Hepta

Documente secrete ale Rusiei divulgate după o investigație a publicației Der Spiegel din Germania și a grupului Danwatch din Danemarca, arată planuri neștiute ale lui Vladimir Putin, legate de potențialul militar al Moscovei. Rusia a întreprins ani de zile o modernizare pe scară largă a infrastructurii sale de rachete nucleare, în cele 11 locații ce adăpostesc focoase ce pot dezlănțui iadul în Vest.

Investigația dezvăluie dosare secrete ce arătau planuri arhitecturale, machete interne și înregistrări de achiziții pentru noi instalații militare, iar publicațiile au prezentat imagini din satelit care le susțin afirmațiile, potrivit Newsweek.

Hans Kristensen, directorul proiectului de informații nucleare de la Federația Oamenilor de Știință Americani (FAS), a declarat pentru sursa citată că documentele prezentate de publicații par a fi planuri de construcție. Tom Røseth, un expert militar norvegian care a văzut unele dintre documente, a declarat că dezvăluirile lor au reprezentat „o încălcare uriașă a securității” pentru Rusia.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat în 2018 dezvoltarea unor noi sisteme de arme nucleare despre care a spus că vor plasa țara sa în fruntea cursei înarmărilor cu Occidentul.

O anchetă care susține că Rusia desfășura, de asemenea, o modernizare la scară largă a complexului rusesc de arme nucleare, lucru pe care Putin nu l-a menționat, va amplifica îngrijorările cu privire la amenințarea pe care o reprezintă Moscova asupra Europei.

Acest lucru este important, având în vedere lăudăroșeniile Kremlinului și ale propagandiștilor săi cu privire la capacitățile Rusiei în materie de arme atomice de la începutul invaziei sale la scară largă în Ucraina.

Ancheta publicată miercuri și relatată de publicațiile ucrainene și BBC Russia spune că jurnaliștii Danwatch au obținut peste două milioane de documente privind contracte militare rusești, care au fost analizate în colaborare cu Der Spiegel.

Escaladarea nucleară nebună a lui Putin

Deși Rusia a înăsprit legile în 2020 care restricționează înregistrările militare, anchetatorii au declarat că au ocolit aceste măsuri în 2024 pentru a găsi planuri care dezvăluie amplasarea siturilor militare cu arme nucleare strategice.

Se spune că documentele dezvăluie programul de modernizare, inclusiv reînnoirea vechilor baze din epoca sovietică și construirea altor instalații de la zero. Imaginile au arătat noi cazărmi, turnuri de pază, centre de comandă și clădiri de depozitare, precum și tuneluri subterane, au declarat jurnaliștii.

De asemenea, acestea au dezvăluit dispunerea internă a instalațiilor unde este depozitat echipamentul de protecție, amplasarea dulapurilor de arme și a camerelor de control și care clădiri sunt conectate prin tuneluri subterane, au precizat publicațiile.

Jurnaliștii au declarat că documentele includ planuri ale amplasamentelor Forțelor de Rachete Strategice ale Rusiei din orașul Iasni, regiunea Orenburg, și planuri detaliate ale etajelor instalațiilor regimentelor de rachete 621 și 368. Amplasamentul Iasni este una dintre cele 11 locații de unde pot fi lansate rachete cu focoase nucleare spre Occident, ce pot declanșa iadul pe Pământ.

Orașul găzduiește vehiculul hipersonic de planare Avangard al Rusiei, potrivit jurnaliștilor. Experții estimează că Rusia are aproximativ 900 de focoase nucleare strategice în silozuri subterane. Kritensen, de la FAS, a declarat că documentele par a fi planuri de construcție care deschid un al doilea nivel către informațiile open-source și permit experților să combine observațiile imaginilor din satelit cu structurile identificate în imagini.

Danwatch și Der Spiegel au anunțat că „au obținut acces la sute de planuri extrem de detaliate care arată cum Rusia desfășoară o modernizare enormă a unora dintre cele mai sensibile instalații de arme nucleare din lume”. Documentele arată că amploarea modernizării forțelor nucleare strategice ale Rusiei este reală și va adăuga rezonanță oricăror amenințări nucleare viitoare pe care le vor face Moscova.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.