International

Reacția NATO neștiută, dezvăluită de un expert

3 minute necesare pentru a citi articolul

Ce se întâmplă dacă un lider occidental e ucis de ruși în Ucraina: Reacția NATO neștiută, dezvăluită de un expert

Zelenski și Mitsotakis aproape să fie răniți de un atac al Rusiei în Ucraina FOTO: BI

Rusia continuă să amenințe liderii lumii atunci când merg în Ucraina. Ce se întâmplă dacă cineva este rănit? O rachetă rusă a aterizat lângă premierul grec în timpul unei vizite în Ucraina săptămâna trecută. Nu este un eveniment izolat – câțiva lideri ai NATO în vizită au fost amenințați de atacuri aeriene. Experții au spus că incidentele reflectă dorința Rusiei de a provoca aliații Ucrainei.

Experți în diplomație și drept internațional au dezvăluit ce se poate întâmpla dacă un lider occidental este ucis de Rusia în Ucraina, atunci când vizitează țara. Ei au arătat cum se aplică statutul NATO în acest caz, lucru detaliat mai jos, conform Business Insider.

Săptămâna trecută, Rusia a lansat o lovitură mortală cu rachete asupra orașului ucrainean Odesa, în momentul în care prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis vizita portul.

Există ceva ce nici Putin nu poate controla: Fenomenul se întinde în Rusia și zdruncină puterea dictatorului

„Am auzit sunetul sirenelor și exploziile care au avut loc în apropierea noastră”, a spus Mitsotakis, potrivit The Guardian, adăugând că nu am avut timp să ajungem la un adăpost.

În cei doi ani de când președintele rus Vladimir Putin și-a lansat invazia la scară largă, demnitarii aliați care vizitează Ucraina au fost vizați de lovituri – și într-un caz, de o dronă – în orașele pe care le-au vizitat.

Sirenele de raid aerian s-au declanșat în timpul vizitei președintelui american Joe Biden la Kiev, în februarie anul trecut.

Schimbare bruscă la Putin, după 2 ani: Acordul cu Ucraina e posibil, dar necesită un singur lucru din Occident

Atacurile rusești au aruncat, de asemenea, umbră vizitele înaltului diplomat al UE Josep Borrell, a secretarului general al ONU António Guterres, precum și a președintelui german Frank-Walter Steinmeier.

În februarie, o dronă rusă a urmărit-o în mod amenințător pe ministrul german de Externe Annalena Baerbock în orașul din sudul Mykolaiv, făcând-o pe ea și alaiul său să fugă. Rusia folosește frecvent drone pentru a ajuta la țintirea loviturilor de artilerie.

Incidente ca acestea semnalează, de asemenea, că Rusia este mult mai dispusă să escaladeze chestiunile din Ucraina decât aliații Kievului, a spus Rafael Loss.

Ce se întâmplă dacă cineva este rănit sau ucis de către ruși în Ucraina? Imaginați-vă, pentru o secundă, că unul dintre acești lideri mondiali a fost efectiv lovit. Rafael Loss, expert la Consiliul European pentru Relații Externe explică ce face NATO, în acest caz.

Principiul NATO de apărare colectivă – articolul 5 din statut – nu se aplică atacurilor armate în acest scenariu, deoarece acestea nu ar fi în spațiul NATO, a declarat Loss. Dar ar putea declanșa articolul 4, în care statele NATO se consultă reciproc cu privire la ce să facă ca răspuns.

Un ofițer britanic dezvăluie o breșă reușită de Ucraina: Putin nu mai poate intra într-o zonă strategică

„Și din asta ar putea apărea un fel de răspuns diplomatic, politic, economic sau chiar militar”, a spus Loss. Modul în care reacționează o țară afectată poate depinde de cât de agresivă este față de Rusia, a adăugat Cristian Nitoiou, lector de diplomație și guvernare interanțională la Universitatea Loughborough din Marea Britanie.

Țări precum Polonia și statele baltice – care s-au ferit de mult față de vecinul lor mai mare și vorbesc cu privire la posibilitatea unui conflict mai mare – au mai multe șanse să escaladeze prin acțiuni unilaterale, a spus el.

Dar scenariul cel mai probabil este că niciunul dintre aliații Ucrainei nu ar opta pentru o escaladare militară, a spus el. Rusia testează atitudinea NATO față de risc, a declarat Loss, iar incidentele care implică lideri care vizitează Ucraina pot fi interpretate ca parte a unei strategii mult mai ample de provocări.

„Orice criză de conflict poate fi descrisă ca un fel de pantă alunecoasă spre escaladare, dar cred că în ultimii doi ani am văzut că Rusia ”unge” în mod deliberat panta în multe feluri”, a spus el.

El a subliniat momentul în care s-a considerat că o rachetă rusă a intrat în spațiul aerian al NATO trecând peste Polonia la sfârșitul lunii decembrie.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.