Vineri, 05 August 2022, ora 14:31
78 citiri
Rusia a anunţat vineri expulzarea a 14 diplomaţi bulgari ca răspuns la o decizie luată de Sofia contra Moscovei, în pline tensiuni legate de războiul din Ucraina, transmit Reuters şi AFP.
”Această măsură este un răspuns la decizia total nejustificată a părţii bulgare de a declara personae non gratae 70 de angajaţi ai instituţiilor noastre în străinătate şi de a instaura cote privind personalul diplomatic, administrativ şi tehnic al Rusiei în Bulgaria”, a explicat diplomaţia rusă într-un comunicat.
MAE rus a adăugat că măsura este şi un răspuns la închiderea temporară a consulatului Rusiei din oraşul bulgar Ruse.
”Responsabilitatea acestor ultime măsuri contraproductive îi revine integral guvernului bulgar”, a adăugat diplomaţia rusă.
La începutul lunii iulie, Bulgaria a expulzat 70 de diplomaţi ruşi în baza unor suspiciuni de spionaj şi a anunţat plafonarea numărului diplomaţilor ruşi la Sofia.
Ca represalii, Rusia a ameninţat că îşi va închide ambasada de la Sofia.
Membră a Uniunii Europene şi a NATO, Bulgaria, cândva un aliat fidel al fostei Uniuni Sovietice, întreţine legături culturale, istorice şi economice strânse cu Rusia.
Însă o serie de scandaluri de spionaj începând din 2019 au deteriorat aceste relaţii, care s-au degradat şi mai mult după începerea invaziei ruse în Ucraina.
Pe 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Numeroase ţări europene au expulzat diplomaţi ruşi în urma acestei intervenţii militare, Moscova răspunzând prin măsuri similare. De asemenea, Rusia şi-a redus livrările de gaz către Bulgaria, care depinde masiv de aceste livrări.