International

Rusia a ratificat tratatul prin care Coreea de Nord a trimis soldați în Ucraina. Ce îi promite Putin lui Kim

3 minute necesare pentru a citi articolul

Miercuri, 06 Noiembrie 2024, ora 18:36

0 citiri

Rusia a ratificat tratatul prin care Coreea de Nord a trimis soldați în Ucraina. Ce îi promite Putin lui Kim

Vladimir Putin si Kim Jong-un FOTO Kremlin.ru

Consiliul Federaţiei – Camera superioară a Parlamentului rus – a ratificat, miercuri, Tratatul apărării reciproce cu Coreea de Nord, tratat care prevede trimiterea unui ”ajutor militar imediat” reciproc în cazul unui atac împotriva celor două ţări.

Tratatul a fost ratificat într-un moment în care militari din Coreea de Nord se află, potrivit Kievului şi Washingtonului, pe punctul de a se alătura militarilor ruşi în luptă împotriva forţelor ucrainene, relatează AFP.

Acest vot al Consiliului federaţiei, care intervine la două săptămâni după cel al deputaţilor, nu ridica vreo îndoială, iar niciun senator nu a votat ”împotrivă”, în contextul în care Moscova şi Phenianul au operat o apropiere-fulger după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Încheiat în cursul unei vizite a lui Vladimir Putin la Phenian, în iunie, acest tratat între cele două oi negre ale Statelor Unite prevede un ”ajutor militar imediat” reciproc în cazul unui atac împotriva Rusiei sau Coreei de Nord.

O participare a unor militari nord-coreeni în Războiul din Ucraina – pe care Occidentul o crede iminentă – ar reprezenta o nouă lovitură împotriva trupelor ucrainene, care duc lipsă de oameni şi armament şi dau înapoi pe multe linii ale frontului.

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane pare o promisiune de oprire a ajutorului american, de care ucrainenii se tem imediat ce acesta se instalează la Casa Albă în ianuarie, şi o obligare a Kievului să negocieze cu Moscova în condiţii favorabile ruşilor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni seara că 11.000 de militari nord-coreeni se află în regiunea rusă Kursk, unde armata ucraineană a desfăşurat o ofensivă-surpriză în august şi în care ocupă câteva sute de kilometri pătraţi.

Departamentul de Stat american anunşa la 31 octombrie că se aşteaptă la un angajament nord-coreean ”în următoarele zile”, iar secertarul de Stat Antony Blinken aprecia că Rusia intenţionează ”să folosească aceste forţe în operaţiuni în prima linie”.

Această – internaţionalizare – a a războiului declanşat în februarie 2022 de asaltul rus în Ucraina ar marca o nouă escaladare.

Ucraina este iritată de ”timiditatea” susţinerii Occidentului, care nu o autorizează să lovească în Rusia după bunul plac cu rachete firnizate din Europa şi Statele Unite.

În octombrie, armata rusă a înaintat cu aproape 500 de kilometri pătreaţi în Ucraina – cea mai importantă cucerire teritorială în decurs de o lună din martie 2022 şi din primele săptămâni de război.

”Observăm o creştere a numărului nor-coreenilor (în apropierea frontului), dar nu şi reacţia partenerilor noştri”, şi-a exprimat nemulţumirea luni Zelenski.

Rusia şi Coreea de Nord s-au apropiat considerabil după invazia Ucrainei, iar la fel ca Iranul, alt adversar existenţial al Statelor Unite, Coreea de Nord este acuzată de Kiev şi Occident de faptul că le furnizează obuze şi rachete militarilor ruşi.

Ea este suspectată de faptul că cere în schimb tehnologie care să o ajute să-şi cxonsolideze arsenalul nuclear, mai ales în domeniul rachetelor.

Marţi, nord-coreenii au efectuat un nou tir de testare a unei rachete balistice intercontinentale (ICBM), arătându-şi astfel hotărârea de a-şi continua programul de dezvoltare a armamentului nuclear.

Şefa diplomaţiei nord-coreene Choe Son-hui a promis, într-o vizită de mai multe zile în Rusia în care a fost primită lni de către Vladimir Putin, a promis ca ţara sa să rămână alături de partenerul său până în ”ziua victoriei” în Ucraina.

În acest context, Coreea de Sud, un important exportator de armament, a anunţat că studiază posibilitatea de a trimite în mmod direct armament Ucrainei.

Seulul se opunea până acum acestui lucru din cauza unei politici naţionale vechi care o împiedică să furnizeze armament unor ţări aflate în război.

Chiar în ziua semnării tratatului dintre Rusia și Coreea de Nord, Australia avertiza asupra pericolului reprezentat de noua „Axă” Rusia – China – Iran – Coreea de Nord.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.