Explozii au avut loc, miercuri, 1 mai, în orașul rus Riazan. Dronele Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei au atacat din nou rafinăria de petrol din Riazan, precum și o altă rafinărie din regiunea Voronej a Federației Ruse, au declarat surse publicației pravda.ua.
„O țintă militară din Riazan a fost lovită. Există pagube semnificative”, se spune în mesaj.
Rafinăria din Riazan aparține companiei Rosneft. Cea mai mare parte a produselor obținute la această rafinărie de petrol este exportată.
Drones attacked the Ryazan oil refinery, and a fire started there
According to local residents, the attack on the plant took place around 3 am. In social networks report that at first a strong rumble of drones was heard, and then there were two explosions. According to… pic.twitter.com/RczhoYPhFo
— NEXTA (@nexta_tv) May 1, 2024
Dronele ucrainene au atacat prima dată cea mai mare rafinărie de petrol Rosneft din Riazan pe 13 martie. În urma atacului, două dintre cele patru instalații primare de rafinare a petrolului au fost avariate.
Kievul distruge rafinăriile de petrol din interiorul Rusiei și astfel reduce aprovizionarea Moscovei și face ca prețurile locale să crească alarmant, informează publicația POLITICO. Așadar, valul de atacuri cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia a reușit ceva la care Kremlinul nici nu putea să conceapă: cel mai mare petro-stat din lume este lăsat fără petrol.
Distrugerile se fac simțite în buzunarele rușilor. Prețurile la motorină pentru consumatorii ruși au explodat, crescând cu aproape 10 procente numai în ultima săptămână, potrivit cifrelor guvernului. Costurile benzinei au atins, de asemenea, cel mai ridicat nivel din ultimele șase luni, cu peste 20 de procente de la începutul anului, pe măsură ce oferta se restrânge și tot mai multe instalații sunt forțate să suspende producția.
„Este ca un țânțar – când nu-l poți găsi, nu-l poți ucide și continuă să revină noapte de noapte“
„Este ca un țânțar – când nu-l poți găsi, nu-l poți ucide și continuă să revină noapte de noapte, vei fi epuizat. Este o modalitate foarte bună de a elimina presiunea de pe linia frontului”, a declarat Philip Ingram, fost ofițer al serviciilor de informații militare britanice și planificator NATO.
Drept urmare, Moscova și-a redus exporturile de combustibil la minime aproape istorice, transportând puțin peste 712.000 de tone de motorină și benzină săptămâna trecută, față de peste 844.000 în aceeași săptămână din 2023.
Este o problemă atât politică, cât și militară pentru Moscova: „Pe lângă faptul că este esențial pentru efortul de război al Rusiei, combustibilul ieftin este o parte esențială a ofertei președintelui Vladimir Putin către public, un antidot la salariile în scădere și la rubla slabă”.
Viitorul nu sună deloc bine pentru Rusia în această privință. Igor Iușkov, analist la Fondul Național de Securitate Energetică al Rusiei, a declarat pentru sursa citată că este puțin probabil ca prețurile să scadă în curând – iar țara ar putea chiar să fie nevoită să importe benzină din rezervele stocate în Belarusul vecin.
SUA ar fi cerut Ucrainei să înceteze loviturile asupra infrastructurii energetice ruseşti
Statele Unite au îndemnat Ucraina să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice ruseşti, avertizând că atacurile cu drone riscă să provoace o nouă escaladare şi să determine creşterea preţului global al petrolului, a relatat vineri Financial Times (FT), citând persoane familiare cu acest subiect, o informaţie pe care preşedinţia de la Kiev s-a grăbit însă să o dezmintă.
Atacurile ucrainene au contribuit la scumpirea petrolului, al cărui preţ a crescut cu aproape 4% până în prezent începând din 12 martie, când Ucraina a început să vizeze pentru prima dată infrastructura energetică a Rusiei. O nouă creştere a preţurilor la benzină în Statele Unite ar slăbi ratingul preşedintelui Joe Biden şi i-ar submina şansele de realegere.
Financial Times spune că a vorbit cu trei interlocutori sub rezerva anonimatului. Avertismentul Washingtonului ar fi fost transmis în mod repetat Kievului către înalţi oficiali ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi ai Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării (GUR), care supraveghează programele ucrainene de atacuri cu drone.
Casa Albă este „din ce în ce mai îngrijorată” de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol, terminalelor şi altor infrastructuri energetice din vestul Rusiei, care au afectat producţia rusă din această zonă, a declarat una dintre surse Unul dintre motivele îngrijorării SUA este că o scădere a exporturilor ruseşti ar putea declanşa o creştere a preţurilor pe piaţa mondială, întrucât Rusia rămâne unul dintre cei mai mari exportatori, în ciuda sancţiunilor.
Washingtonul este, de asemenea, îngrijorat că pentru a răspunde la loviturile Ucrainei, Rusia ar putea viza în mod esenţial infrastructura energetică importantă pentru ţările occidentale, cum ar fi conducta CPC care pompează petrolul din Kazahstan prin Rusia, pentru a-l exporta pe pieţele globale. Companiile occidentale, printre care ExxonMobil şi Chevron, folosesc conducta, pe care Moscova a închis-o pentru scurt timp în 2022.
Răspunsul Kievului
Ca răspuns la solicitările de comentarii din partea Financial Times, Consiliul Naţional de Securitate de la Casa Albă a declarat că Statele Unite „nu încurajează şi nu permit” lovituri ucrainene asupra unor obiective din Rusia.
Mihailo Podoliak, consilier al şefului Cancelariei prezidenţiale ucrainene, a negat însă că Washingtonul a cerut Ucrainei să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere ruseşti, scrie Ukrainskaia Pravda.
„Aceasta este o informaţie fictivă. După doi ani de război în toată regula, nimeni nu va dicta Ucrainei termenii acestui război. În cadrul dreptului internaţional, Ucraina poate „degreva” instrumentele de război ruseşti. Combustibilul este un instrument de bază al războiului. Ucraina va distruge infrastructura de combustibil”, a declarat Podoliak pentru canalul rusesc Dojd, care funcţionează în străinătate, fiind interzis în Rusia.
Podoliak a mai spus că Rusia loveşte infrastructura critică a Ucrainei cu intenţii genocidare, în timp ce Ucraina distruge o infrastructură de război.
De asemenea, viceprim-ministrul pentru integrare europeană şi euroatlantică, Olha Ştefanişina, a declarat că rafinăriile de petrol din Rusia sunt ţinte legitime ale Ucrainei din punct de vedere militar, relatează Ukrainskaia Pravda.
„Înţelegem apelurile partenerilor noştri americani. În acelaşi timp, luptăm cu capacităţile, resursele şi practicile pe care le avem. Aş dori să le reamintesc colegilor mei care fac astfel de declaraţii că, în februarie 2022, am vorbit la sediul NATO pentru a face apel la ONU, deoarece ei pot să „închidă cerul” deasupra Ucrainei. Au spus: „Olha, tu nu înţelegi standardele NATO.
În accepţiunea NATO, acest lucru înseamnă, în primul rând, distrugerea infrastructurii din Rusia care face posibilă bombardarea oraşelor ucrainene. Fabricile care produc rachete”. Prin urmare, noi acţionăm în conformitate cu cele mai bune standarde NATO”, a punctat Stefanişina la un forum de securitate organizat la Kiev. Comentând atacul de vineri al Rusiei, cel mai mare de la începutul războiului care a lovit infrastructura energetică a Ucrainei, vicepremierul a declarat că se aşteaptă ca partenerii Ucrainei să-i furnizeze Kievului în primul rând arme.
Articol preluat de la: ziare.com