Internet si Tehnologie

ANCOM vrea scaderea cu 30% a tarifelor pentru apelurile fixe

2 minute necesare pentru a citi articolul

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) propune scaderea cu 30% a tarifelor pentru terminarea apelurilor fixe, pana la 0,097 eurocenti/minut, incepand cu 1 august, spune presedintele autoritatii, Sorin Grindeanu.

“Supunem astazi consultarii publice o scadere de aproximativ 30%, pana la 0,097 eurocenti/minut, a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe, incepand cu data de 1 august 2020. Continuam astfel eforturile Autoritatii de a sustine o piata telecom competitiva in Romania, cu oferte atractive si convenabile pentru romani”, a punctat Sorin Grindeanu.

In prezent, tariful maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe este de 0,14 eurocenti/minut si a fost stabilit de ANCOM incepand cu 1 aprilie 2014, pe baza unui model de calculatie a costurilor de tip LRIC pur, menit sa asigure obiectivele de promovare a concurentei, maximizare a beneficiilor consumatorilor si stimulare a investitiilor eficiente, cu respectarea metodologiei armonizate prevazute in Recomandarea 2009/396/CE.

Scaderea tarifului pana la 0,097 eurocenti / minut propusa de ANCOM a fost determinata in urma actualizarii mai multor parametri ai modelului de calculatie a costurilor utilizat anterior, precum si a costului capitalului.

Motiveaza-ti angajatii cu mixul perfect de beneficii extrasalariale! Alege cardul de masa Up Dejun cu cost 0 si ai abonamente medicale Regina Maria de la 3 EUR/angajat. Afla mai multe AICI!

Potrivit documentelor consultate de ANCOM, incepand cu data de 1 august 2020 operatorii de telefonie fixa desemnati de autoritate ca avand putere semnificativa de piata, printre care si Telekom, RCS & RDS, Orange sau Vodafone, vor putea aplica un tarif de maxim 0,097 eurocenti/minut in cazul apelurilor nationale, apelurilor initiate din Spatiul Economic European (SEE), precum si in cazul apelurilor initiate din retele din afara SEE, daca acordurile internationale in vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Lista celor 35 de operatori de telefonie fixa carora li se vor aplica masurile de reglementare propuse poate fi consultata pe site-ul ANCOM.

Masura de reglementare supusa consultarii publice de ANCOM completeaza masurile anterioare de identificare, analiza si reglementare a pietelor serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe definitivate de autoritate in anul 2017. Autoritatea deruleaza periodic acest demers de revizuire a pietelor relevante de gros, conform legislatiei nationale si europene in vigoare, pentru a asigura functionarea pietelor cu amanuntul de telefonie in conditii concurentiale si pentru a proteja astfel interesele utilizatorilor finali.

Potrivit celor mai recente date statistice colectate de ANCOM, pe parcursul anului 2019 telefonia fixa a fost tot mai putin utilizata de romani, cu scaderi atat din punct de vedere al numarului de linii de acces (-7,7%, pana la 3,38 milioane), cat si din cel al traficului (-16,5%, pana la 1,9 miliarde minute). Ca urmare a acestor evolutii, in anul 2019, un roman a vorbit in medie doar 8 minute/luna la telefonul fix in scadere cu 17% fata de anul 2018.

In functie de numarul de abonati de la sfarsitul anului 2019, Grupul Telekom avea o cota de piata de 40%, RCS&RDS 35%, Grupul Vodafone 23%, ceilalti furnizori insumand 2%.

Masurile Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe pot fi consultate pe site. Persoanele interesate sunt invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 18 iunie.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *