Life

O colecţie de opere de artă originale Banksy va fi expusă la Londra în luna iulie

1 minute necesare pentru a citi articolul

Cea mai mare colecţie de opere de artă originale Banksy din lume va fi expusă la Londra, relatează dpa, citată de Agerpres.

Expoziţia „The Art of Banksy”, cu peste 110 de opere ale artistului anonim din Bristol, va fi deschisă publicului pe 5 iulie pe Regent Street din capitala britanică.

Vizitatorii vor putea să admire lucrări care i-au adus artistului stradal notorietate internaţională, precum „Girl With Balloon”, „Flower Thrower” şi „Rude Copper”, alături de alte opere care vor fi expuse pentru prima dată.

Expoziţia se concentrează, de asemenea, pe proiecte de artă ale lui Banksy precum „Dismaland” şi „The Walled Off Hotel” din Betleem, precum şi pe lucrări recente ale artistului despre războiul din Ucraina.

Expoziţia „The Art of Banksy” a putut fi admirată de peste 1,5 milioane de vizitatori în 15 oraşe din întreaga lume, deşi nu este organizată sau autorizată de artist.

Pentru prima dată, în cadrul expoziţiei de la Londra asociaţi apropiaţi ai artistului îşi vor împărtăşi poveşti personale şi vor oferi o perspectivă unică asupra unora dintre imaginile celebre realizate de Banksy.

 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *