Miercuri, 20 Noiembrie 2024, ora 18:07
5 citiri
Se fac concedieri masive la Amazon România. Compania a anunțat că închide departamentul de Machine Learning pe care îl are în țara noastră și nu mai puțin de 400 de oameni vor fi disponibilizați, cel mai probabil începând cu 1 ianuarie 2025.
În momentul de față, se poartă negocieri privind suma despăgubirilor pe care compania le va plăti angajaților concediați. Aceștia exercită presiuni pentru a obține un număr mai mare de salarii compensatorii. Consultantul în marketing, management și afaceri, Doru Șupeală, a anunțat că în contractul colectiv de muncă nu sunt stipulate despăgubirile în cazul concedierilor, relatează observatornews.ro.
Reprezentanții companiei Amazon au confirmat decizia de a concedia oamenii printr-un comunicat: „După o analiză atentă, am anunțat că analizăm opțiunea de a închide operațiunile AGI Data Services din România. Am notificat deja angajații ale căror roluri ar putea fi afectate și ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției”.
Departamentul care se va desființa, cunoscut în cadrul companiei sub denumirea de „AGI Data Services”, se ocupa cu gestionarea și validarea datelor necesare pentru susținerea modelelor și aplicațiilor de inteligență artificială. Reprezentanții companiei nu au furnizat informații referitoare la numărul angajaților afectați sau la valoarea compensațiilor care vor fi oferite.
Articol preluat de la: ziare.com


