Focul de la Moreni, cel mai mare incendiu din istoria României devenit celebru în toată lumea. Cum a fost stins după 2 ani și 4 luni FOTO

138 citiri

Moreni este un municipiu din județul Dâmbovița, la aproximativ 20 de kilometri de Târgoviște și 30 de kilometri de Ploiești. Este cunoscut în țară aproape exclusiv datorită exploatării resurselor de petrol din zonă.

Activitatea de extragere a petrolului datează de mai bine de 100 de ani. De această industrie se leagă și cel mai mare incendiu din istoria României. Focul de la Moreni a durat doi ani, din 1929 și până în 1931.

Incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 28 mai 1929, când o sondă a luat foc. „În regiunea Moreni s-a produs un nou mare dezastru. Pe un platou al comunei Moreni numit Tuicani se află instalată sonda nr. 160, proprietara societății Româno-Americane. Lucrările de sapă ale acestei sonde ajunseseră la o adîncime de 1.460 metri. Forța de expansiune a gazelor a atins azi de dimineață un maxim de presiune. Atunci, burghiul a atins stratul de țiței, iar turla sondei a fost aruncată în aer la o înălțime de 300-400 de metri.

Producându-se scîntei, sonda a luat foc. Intensitatea flăcărilor a crescut, atingând înălțimea de 100 de metri. Cu ajutorul pompelor, a început imediat un puternic baraj de apă și saci de nisip. Dogoarea flăcărilor fiind prea mare, echipele nu se puteau apropia de zona mai aproape de 300 de metri. Printr-o întâmplare fericită, acest mare dezastru nu a făcut nici o victimă omenească. După părerea specialiștilor, pagubele depășesc 100 de milioane de lei”, astfel descria ziarul Universul modul în care a izbucnit uriașul incendiu.

Focul avea o înălțime de 50-70 de metri și era vizibil din Câmpina, Ploiești și lumina se vedea până la Chitila. La explozie nu au murit oameni, dar în timpul încercărilor de a stinge incendiul s-au produs victime. Au existat mai multe încercări de stingere a flăcărilor, dar toate au fost un eșec.

Au apărut și o serie de anomalii, odată cu creșterea temperaturii în zonă. Copacii din împrejurimi au rămas verzi, iar multe păsări nu au mai migrat în acel an. Un miracol a făcut că să nu existe nicio victimă de această dată, cu toate că în următoarele luni, ca urmare a tentativelor de stingere a incendiului s-au înregistrat și victime. După două luni în care s-a încercat stingerea prin diverse metode specifice, la coloana de erupție se produce o nouă explozie provocând moartea a cinci muncitori.

În final, autoritățile au cerut sprijin în străinătate și, astfel, la Moreni a ajuns inginerul american Myron Kinley, care a reușit, în prima fază, să stingă focul, dar scurgerea de gaz nu a putut fi oprită complet, iar flacăra s-a reaprins. Inginerul american a primit, însă, recompensa de 50.000 de dolari promisă de guvernul român și s-a întors în SUA plin de arsuri. Intervenția inginerului american a făcut ca incendiul să devină cunoscut în SUA și, implicit, în toată lumea.

În timp, evenimentul a devenit unul banal, iar relatările au devenit rare. Subiectul a revenit, în forță, când incendiul s-ar fi stins brusc de la sine, în 1931.

Pe 18 septembrie 1931, Universul scria: „Uriașa candela care timp de doi ani și patru luni a ars necontenit, îngrozind lumea și răpunând zeci de vieți omenești, s-a stins azi de dimineață. Focul de la Moreni s-a stins și odată cu el și multe sperante. Căci erau mulți care munceau zi și noapte creierul să descopere modalitatea prin care această gură a iadului sa fie astupată și în caz de reușită, aveau de câștigat gloria și milioanele promise drept premiu”. În aceeași zi, Adevărul relata ca „la ora 4.30, s-a produs prăbușirea unui mal care se slăbise din cauza bombardamentelor și a apei, astupând craterul și înăbușind complet flacăra”.

O relatare originală despre focul de la Moreni are și scriitorul George Topîrceanu: „Guvernul a instituit pe lîngă Focul de la Moreni o comisiune permanentă de oameni serioşi, care veghează să nu i se întâmple nimica rău. Dar cum românul se naşte pompier, nenumăraţi cetăţeni de prin toate unghiurile ţării îşi bat capul să născocească vreun mijloc prin care să atenteze la existenţa lui.

Se zice că un domn grefier, avînd toată ziua şi toată noaptea Focul de la Moreni în cap, a propus autorităţilor să vîre pe gaura sondei un şomoiog de cîlţi, îmbibat în oţet aromatic; iar un părinte călugăr, în care nimeni nu bănuia că dormitează un pompier de rasă, s-a oferit să-i citească la cap o molitvă… Dar aceste mijloace patriarhale, cu care altădată orice foc se stingea la sigur, nu mai au nici o trecere pe lîngă incendiile din zilele noastre. S-a stricat lumea şi s-a păcătoşit. Focul de la Moreni, după părerea mea, nu mai poate fi potolit astăzi decît prin persuasiune. Ar trebui să-l luăm pe departe, cu vorbă bună, să-l convingem c-a ars destul, că ne vede lumea şi că e ruşine să se mai dea în spectacol”.