Media

Răzvan și Dani, mutați de Antena 1. Ce se întâmplă cu emisiunea matinală a celor doi

1 minute necesare pentru a citi articolul

Vineri, 25 August 2023, ora 05:47

114 citiri

Răzvan și Dani, mutați de Antena 1. Ce se întâmplă cu emisiunea matinală a celor doi

Neața cu Răzvan și Dani se va filma într-un sediu nou FOTO facebook

Schimbare importantă dictată de Antena 1, în privința emisiunii Neața cu Răzvan și Dani, un vârf de lance al stației tv.

În noul sezon, care va începe la 1 septembrie, aceasta se va desfășura într-un studio nou, care îl va înlocui pe cel în care s-au derulat ultimele sezoane.

Ramona Olaru, asistenta celor doi, a dezvăluit schimbarea.

”Gata, pot să spun că în sfârșit am încheiat vacanțele, cel puțin până la iarnă. Am ajuns deja la sediu, ne-am schimbat sediu, superb. Știți care e cea mai bună veste, că sediul este chiar peste drum de casa mea.

Pot să vin la muncă pe jos… Într-un fel sau altul îmi place că m-am întors la zilele super pline, nu prea îmi place că m-am întors la trafic, dar e ok. Am învățat să-mi iau măsuri de precauție și anume, știind că mai am un eveniment la ora șapte, mi-am luat hainele cu mine și mă încadrez să ajung fix la ora șapte”, a spus Ramona Olaru, pe pagina sa de Instagram.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.