Altădată un oraș trist și cenușiu, asemenea majorității orașelor comuniste din Estul Europei, Tirana de azi e o capitală micuță, dar multicoloră, care calcă apăsat pe drumul ieșirii din tiparul rigid al cravatelor roșii, care au ținut bocancul pe grumazul țărilor din Balcani.
Aerul arhaic al erei apuse acum trei decenii predomină în continuare, dar acum are o nuanță caldă, plăcută, marcată de bunătatea și entuziasmul oamenilor. E un oraș ieftin, simplu de tradus turistic, unde se mănâncă bine, la prețuri mici, și unde poți petrece un weekend fără teama de a te plictisi.
Dacă din diferite motive ați omis Tirana și implicit Albania de pe lista destinațiilor turistice, măcar ca city break, considerând că nu e o destinație sigură, e o greșeală.
Tirana e chiar foarte sigură, ba mai mult, e și prietenoasă, cu oameni simpli și calzi, încântați să vadă creșterea turistică manifestată în ultimii ani, în care guvernul și mediul privat pompează bani frumoși.
Nu m-am așteptat, dar am văzut chiar și câteva grupuri de asiatici, chinezi, japonezi sau ce or fi fost ei, prin oraș, de asemenea am auzit vorbindu-se pe stradă germană și franceză. Plus italiană, dar asta nu e concludent, pentru că orice albanez care se respectă are măcar o rudă în Italia, iar dacă nu are el, sigur are nevasta lui.
Evident că Tirana nu e Londra, Paris sau Barcelona, nici măcar București, dar are farmecul unui oraș balcanic, destul de îngrijit, cu multe – foarte multe restaurante și terase, un bulevard larg, după modelul moscovit, unde sunt arborate zeci de steaguri roșii cu vulturul negru, o piață centrală uriașă, moschei și biserici, câteva parcuri și lacuri naturale.
Seamănă cu Brașovul, deoarece are muntele aproape
Orașul seamănă puțin cu Brașovul, fiind amplasat între munți. De altfel, pe unul dintre ei, Dajti, se urcă și cu telecabina, de unde există o priveliște de ansamblu asupra orașului până departe spre Marea Adriatică. Cu siguranță, vara e mai frumos, poți să ajungi la cei 800 de metri altitudine și pe diferite trasee. Acum e însă destul de fost frig și nu pare timpul potrivit pentru drumeții prin pădure.
Dincolo de centru, peisajul Tiranei e mixt. Blocuri cenușii, triste, scorojite, ridicate după modelul sovietic, unde rufele se usucă atârnate pe sârmă în afara apartamentului, dar și străzi micuțe, pietruite, după tiparul turcesc. În perioada sutelor de ani în care s-a aflat sub Imperiul Otoman, Albania s-a numit oficial Arnavutluk, iar locuitorii ei erau arnavutlari (arnăuți), termen adaptat și la noi.
Albania și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman în 1912. În 1939 a fost cucerită de italieni, iar în 1944 comuniștii au preluat puterea. În 1991, după ani de izolare și de comunism, albanezii și-au recâștigat independența, devenind o țară democrată. Albania este o țară recunoscută încă din ianuarie 2003 drept potențial candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Dictatorul Hoxha a construit 200.000 de buncăre
Tirana este un oraș care a suferit mult pe timpul comunismului, ca și Albania, și care arată asta, cumva chiar cu mândrie. Cazul dictatorului Enver Hoxha, Ceaușescu al lor, e unic în lume. El a construit peste 200.000 de buncăre (unii zic chiar 700.000) în toată țară, având o fobie față de războiul nuclear și de invadatori. Practic, Hoxha, care a murit în 1985, a făcut un buncăr aproape pentru fiecare familie din Albania. Buncăre sunt peste tot, în orașe, sate, pe câmp, în păduri. Casa în care a locuit, o adevărată fortăreață pe vremuri, a fost acum transformată în muzeu.
Sub conducerea lui Hoxha, mandat caracterizat prin izolarea de restul Europei și apartenența autodeclarată la principiile marxist-leniniste, guvernul albanez a creat o imagine de evoluție a țării dintr-un stat semi-feudal într-un stat industrializat.
În memoria lui Hoxha, Partidul Comunist din Albania a ridicat Piramida din Tirana, o atracție unică și intrigantă, construită în 1988 ca muzeu pentru a-l celebra pe acesta. O statuie de aur a dictatorului fusese așezată în vârful structurii din marmură și beton, dar a fost dată jos după căderea comunismului în 1991. În prezent, piramida servește ca un centru pentru cultură și arte.
Bunk’Art 1 (în centru) și 2 (la periferie) sunt două dintre buncărele lui Hoxha, devenite obiective turistice. Cash e 7 euro intrarea, online doar 3,5 euro. Merită să vezi până unde ajunsese obsesia omului care a condus Albania comunistă. Făcuse inclusiv camere de decontaminare nucleară.
Fără McDonald’s și Starbucks, dar se mănâncă foarte bine și ieftin
Bucătăria albaneză este pentru gurmanzi. Porții mari și ieftine. Albanezii pretind că ei prepară cel mai gustos miel, iar specialitățile lor includ: byrek (plăcintă tradițională cu brânză sau cu carne), tave kosi (mâncare de miel cu iaurt), sufllaqe (șaorma albaneză), qofte (mici albanezi). Berea albaneză Kojka sau Peja e bună (1-2 euro), vinurile sunt mai scumpe pentru că sunt italiene. La Tirana sigur nu mori de foame, și cea mai mare prostie e să te duci la fast food. De altfel, în toată Albania nu există niciun restaurant McDonalds și niciun Starbucks, dar e KFC și Burger King, dar la cum se mănâncă la restaurant ar fi o greșeală să le treci pragul.
În general, Albania este o oază de ieftineală, într-o lume tot mai scumpă. Cu banii pe care îi cheltui la Paris în trei zile, probabil la Tirana supraviețuiești și o lună. Inclusiv transportul a fost ridicol de ieftin. Pentru un bilet cu Wizz Air, de la București, drum de o oră și 20 de minute, am plătit 90 de lei. Cazarea, la un hostel din centru, a costat 65 de lei pe noapte, cameră single. O porție îndestulătoare de mâncare a costat în jur de 22 de lei. Cu siguranță există și locuri scumpe, însă turismul de masă nu se practică la cinci stele.
Tot la Tirana am văzut și cel mai simpatic semn de atenționare: e cel pentru cei cu probleme de educație sau, doamne ferește, de vezică. Dacă vrei să nu ajungi pe Youtube, e indicat să mergi la toaletă în spații amenajate, în caz contrar ai toate șansele să devii viral.
Țară musulmană, dar fără probleme cu alte religii
Eroul național este Skanderbeg, zis și Braț de Fier, care a condus revoltele de eliberare ale albanezilor în secolul al XV-lea împotriva otomanilor. Piața centrală din Tirana, una dintre cele mai mari din Europa, îi poartă numele, acolo e și statuia lui. Lângă ea, am văzut doi-trei câini fără stăpân, iar ceva mai încolo trei trubaduri locali încropiseră o mini-formație și dădeau din acordeon. Muzeul Național, Teatrul Național și Moscheea Et’hem Bey sunt doar câteva dintre structurile vechi care mărginesc piața.
Destul de aproape de piață se află și cea mai sonoră stradă a orașului. În 2007, George W. Bush a devinit primul lider american care a vizitat Albania și cu această ocazie, o stradă principala a fost numită în cinstea sa.
Populația țării și a Tiranei e majoritar musulmană, ca moștenire a secolelor de stăpânire otomană, dar sunt și ortodocși albanezi (20%) și romano-catolici (10%). Începând din 1967, Republica Populară Socialistă Albania a fost singurul stat din lume declarat oficial ateu, bisericile şi moscheile au fost închise, iar cei care purtau nume religioase au fost obligaţi să şi le schimbe. Albania de atunci era precum Coreea de Nord de azi. Acum însă lucrurile stau altfel. „Religia mea este Albania și albanezii sunt frații mei”, este mottoul care a influențat toleranța religioasă dintre grupuri. Rar vezi pe stradă hijaburi sau capete acoperite.
De pe pista aeroportului se văd munții
Aeroportul din Tirana are o priveliște spectaculoasă, cu munții care se văd în spatele pistelor. Nu e tocmai performant pentru că nu acceptă cărțile de îmbarcare pe mobil, ci trebuie printate. De tine, sau de ei, la bagaje.
Moneda locală este lek albanez. Un euro e cam 100 de leke. Cuvântul lek este o abreviere pentru Alexandru cel Mare, așa cum este denumit de albanezi fostul mare rege al Macedoniei. De la aeroport în oraș se ajunge cu un autobuz, care circulă din oră în oră, 24/24. Drumul e 400 de leke și durează între 30 și 40 de minute, depinde de trafic. Albanezii nu par cei mai disciplinați șoferi, așa că atenție inclusiv la trecerile de pietoni. Cumva e de înțeles, pe timpul comunismului, albanezul de rând nu avea voie să aibă mașină. Existau în jur de 1.000 de autoturisme în toată țara, majoritatea aparținând partidului. Așadar, în Albania s-a dat drumul la condus abia de vreo 30 de ani. Nu există metrou, tramvai sau troleu, dar multe autobuze sunt hybrid. Se circulă foarte mult și cu taxiul, însă locurile turistice sunt cuplate în centrul orașului, astfel că nu e nevoie de transport în comun pentru a le cunoaște.
Locul din care a plecat Maica Tereza
Maica Tereza este o figură de prim rang în Albania. Născută pe 26 august 1910, la Üsküb, cu numele de Agnesë Gonxhe Bojaxhiu, ea a fondat în anul 1950 ordinul Misionarele Carității în Calcutta – India. Timp de peste 45 de ani a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarelor Carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări. În anul 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003 și canonizată la 4 septembrie 2016 în Piața Sf. Petru din Roma. Maica Tereza este prezentă aproape pe toate suvenirele din Albania, de la căni la magneți, prosoape, caciuli, etc.
Un personaj e și Ahmet Zogu, zis și Zog I, care a fost prim ministru, președinte și rege al Albaniei în prima jumătate a secolului al XX-lea. El putea juca oricând în Die Hard, deoarece a supraviețuit la 55 de tentative de asasinat, care au fost puse la cale într-un interval de zece ani. Zog a murit apoi liniștit, la Paris, în exil.
Pasionați de muzică și distracție
Albanezii sunt pasionați de muzică și distracție și se mândresc că Rita Ora și Dua Lipa au origini locale. În Tirana sunt o grămadă de cluburi, dar și câteva malluri. Orașul are chiar în centru și un ditamai centrul comercial, cu zeci de magazine, unele chiar de lux. Prețurile sunt cam ca la noi și chiar dacă salariile albanezilor sunt ceva mai mici, apetitul pentru shopping nu pare a fi afectat de asta. Majoritatea locuitorilor au însă rude în străinătate, care îi ajută pe cei de acasă. Se zice că în toată lumea trăiesc mai mulți albanezi decât în Albania, cei mai mulți dintre aceștia emigrând în Italia, Grecia, Turcia, Canada, Australia și SUA. Albania are 2,8 milioane de locuitori, iar la Tirana trăiesc cam 500.000 dintre ei.
Limba albaneză aduce oarecum cu româna
Limba albaneză are destul cuvinte comune cu româna și un accent asemănător. De multe ori ai impresia că înțelegi ce se vorbește, deși apoi ascultând atent nu înțelegi mai nimic. Când am ajuns la aeroport, la security, o doamnă întâmpina călătorii cu “Haide, haide. Era haide albanez, nu românesc, dar care înseamnă același lucru. Altfel, versurile imnului Albaniei, intitulat „Imnul Steagului”, sunt scrise de aromânul Aleksander Stavri Drenova. Muzica este „Pe-al nostru steag e scris unire” și a fost compusă de Ciprian Porumbescu.
De pe lista obiectivelor de vizitat, nu trebuie să lipsească Muzeul Național de Istorie și Galeria Națională de Artă. Sunt locuri care introduc turistul în patrimoniul cultural al unei țări mici, dar generoase în borne educaționale. De asemenea, Castelul Tirana, construit pe locul unei fortificații vechi are o istorie interesantă și oferă priveliști interesante asupra orașului și munților din zonă.
Fiind la sud de România, Tirana are o vreme mai blândă, în special în anotimpul rece. Nu e foarte frig nici măcar iarna, și mai degrabă plouă decât ninge. Orașul e pe aceleași paralelă cu Napoli, Madrid sau Istanbul și pe aceeași meridian ca Budapesta și Cracovia.
Articol preluat de la: ziare.com