Politica

Ce îi leagǎ pe Donald Trump și George Simion şi cum vrea AUR să traducă mesajul “Make America Great Again” pentru alegătorii săi

5 minute necesare pentru a citi articolul

Zilele trecute, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat la Parlament conferința „Make Europe Great Again”, sau MEGA, nume inspirat după sloganul fostului președinte american Donald Trump.

În cadrul evenimentului care a avut loc între 27 și 28 aprilie, au luat cuvântul mai multe personaje din sfera conservatoare românească, precum președintele AUR George Simion, dar și președintele Consiliului Național de Conducere AUR, Claudiu Târziu. De asemenea, au fost invitați să vorbească reprezentanţi internaţionali ai scenei conservatoare, precum dr. Robert Malone, Sherronna Bishop, europarlamentarii Nicolas Bay şi Ryszard Czarnecki, Morten Messerschmidt, preşedintele Danish People’s Party, Bruce LeVell, reprezentant al administraţiei Trump şi Eduardo Verastegui, fondator şi preşedinte al „Viva Mexico Movement”.

De altfel, George Simion și AUR și-au arătat apropierea de ultra-conservatorii americani și susținătorii Trump prin vizita președintelui Simion în SUA, în februarie 2024, unde a participat la o conferință a conservatorilor numită „Conferința de acțiune politică conservatoare” (CPAC). Aici, liderul AUR a ținut mai multe discursuri în limba engleză și a discutat cu susținători ai fostului președinte Donald Trump și cu lideri ultra-conservatori și de extremă dreapta.

Nu este însă clar cât de aderentă este doctrina ultra-conservatoare, atât de populară în Statele Unite, pentru publicul din România cu tendințe conservatoare.

Politologul Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, este de părere că AUR a preluat ideile suveraniste, anti-globaliste și anti-progresiste, mergând pe ideea că libertatea individuală este periculoasă, însă spune că nu este o linie nouă, cea pe care merge partidul lui George Simion.

„Nu este o linie nouă. Este anti-avort, anti-LGBTQ și în general împotriva oricărei libertăți. Ideea este că libertate individuală înseamnă libertinaj, iar libertinajul înseamnă o ofensă adusă valorilor religioase. Este promovarea cu obstinație a unor valori religioase împotriva bunului simț. Spun asta pentru că recensământul din 2022 ne arată că, în România, scăderea numărului de credincioși care se recunosc ortodocși a fost dramatică. De la 89% la 74%. 9% nu-și declară orientarea religioasă, ceea ce înseamnă că nu se recunosc ca făcând parte din majoritate”, spune politologul.

Cristian Pîrvulescu amintește faptul că Referendumul pentru Familie și Coaliția pentru Familie sunt tot o emanație a curentelor extremiste preluate din SUA.

„Nu uitați că, în mare măsură, Coaliția pentru Familie este o creație a curentelor ‘alt-right’ (n.r. alternativa de dreapta, mișcare de extremă dreapta, mai populară în mediul online și în Statele Unite ale Americii, care se vrea a fi o alternativă la conservatorismul de masă) americane, în special venite din zona ultra-religioasă și particular penticostală, pentru că penticostalii sunt cei mai dinamici la nivel mondial din punctul acesta de vedere, iar România, pentru ei, devenise, ca și Republica Moldova de altfel, un fel de pilot, în sensul în care Brazilia a fost un pilot în America Latină, unde Bolsonaro mergea pe aceeași linie și fusese botezat penticostal în 2016 în Israel”, spune Pîrvulescu.

Politologul mai spune că AUR se adresează unui public de 20-25%, care reprezintă „nucleul dur” al grupării ultra-conservatoare, iar bătălia se dă în primul rând pe educație.

„De 2500 de ani bătălia este pe educație. Vor să pună mâna pe educație și să scoată problema libertății, alta decât libertatea religioasă, din zona aceasta a educației. Pentru că educația, inclusiv în perioada comunistă, nu putea să altereze foarte mult ideea de libertate. Ei încearcă să transforme libertatea într-un păcat, ceea ce este de-a dreptul necreștin, dar pentru mișcările neo-protestante deterministe, care consideră că omul este predeterminat de la naștere, nu există o contradicție. Pentru ortodocși este însă o problemă serioasă, asupra căreia nu reflectează”, subliniază acesta.

Cristian Pîrvulescu punctează însă faptul că celor de la AUR nu prea le-a reușit strategia de a influența populația și că nu pot transpune programul din State, în România.

„Aceasta este încercarea pe care o fac, dar întrebarea este dacă pot reuși. Eu nu cred. Dincolo de faptul că au reușit să influențeze o parte din populație, în realitate nu au un succes foarte mare. Nu pot să aducă programul de acolo. Au nevoie de ceva. Au nevoie de un vector. Ei au încercat să construiască, și, din păcate, USR-ul a intrat în acest joc, un anti-Iohannism. Că Iohannis este vinovat pentru tot, este un trădător, nu era creștin-ortodox, era german, nu era român, deci nu avea niciun fel de calitate. Au încercat în 2018 să transforme un referendum pentru familia tradițională într-un referendum anti-Iohannis. Nu a mers”, a mai spune politologul.

Profesorul Cristian Pîrvulescu precizează că George Simion nu este în niciun caz un „vector” și că și-a atins deja potențialul, iar AUR este incapabil să treacă mai departe.

„Problema este că Simion nu este un vector. El nu reușește să fie Bardella (n.r. Jordan Bardella, președintele partidului Reunirea Națională din Franța, partidul lui Marine Le Pen și cel mai popular politician francez la ora actuală). Bardella reușește foarte bine în Franța să reprezinte acest curent anti-Macron. Macron a încercat să-l contracareze cu o clonă a lui, care este primul-ministru Attal, dar nu funcționează, nu prinde. Ei bine, ei nu au și ăsta este, de fapt, motivul pentru care nu reușesc să treacă mai departe. Simion și-a atins potențialul și acum este deja pe panta descrescătoare. Probabil că Ciolacu, dacă va vrea să candideze pe partea de candidat unic, va încerca să îl resusciteze și să-l ajute pe Simion, că are nevoie de el în turul al doilea, ceea ce pentru partid ar fi o șansă”, completează acesta.

Politologul mai spune că AUR a preluat ideile extremei drepte, care se regăsesc și în Occident, și încearcă să inducă ideea în spațiul public că țara este „în degringoladă”.

„Dar ei au preluat ideile acestea, să știți că ele fac parte și din discursul extremei drepte occidentale, adică o să-l găsiți și la Partidul Libertății din Olanda, Partidul Libertății din Austria, într-o oarecare măsură la Liga Italiană. Adică, pro-fermieri, anti-ecologist, anti-climat, toate elementele acestea le găsiți, care fac parte din „Să fie America mare din nou” și „Să fie Europa mare din nou”, „să fie România mare din nou”. România nu a fost niciodată mare, atât de mare cum este acum, aici e toată problema, dar ei încearcă să impună în dezbaterea publică această iluzie că România este de fapt în degringoladă, și nu sunt singuri. Mie mi se pare că și în sondajele de opinie se încearcă crearea acestei situații”, a încheiat profesorul Cristian Pîrvulescu.

Conferința „Make Europe Great Again” a fost organizată de Institutul Conservator „Mihai Eminescu”, o organizație condusă de senatorul AUR Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al AUR.

În cadrul conferinței au luat cuvântul mai multe personaje importante ale scenei conservatoare din SUA dar și din Europa.

Printre aceștia se numără Jack Posobiec, foarte cunoscut pe Twitter, susținător al lui Trump și celebru pentru că a făcut cunoscută conspirația „Pizzagate”, care susținea că Hillary Clinton conducea o rețea care abuzează sexual copii într-o pizzerie din nord-vestul Washingtonului, relata CNN, potrivit HotNews.

Un alt personaj care și-a făcut apariția la eveniment este dr. Robert Malone, care susține că este inventatorul tehnologiei ARNmesager și care acum răspândește informații false despre COVID și vaccinurile împotriva maladiei.

Alveda King, nepoata lui Martin Luther King jr, activist pentru drepturile persoanelor de culoare, a luat și ea cuvântul la eveniment.

Aceasta este o militantă pentru interzicerea avortului, iar în 2010 a comparat căsătoriile LGBT cu „genocidul”, potrivit ABC News, citează HotNews. De asemenea, este o susținătoare a lui Donald Trump, iar în 2020 a făcut parte din grupul de consultanță „Vocile de culoare pentru Donald Trump”.

Numele evenimentului „Make Europe Great Again” face trimitere la sloganul „Make America Great Again” cu care Donald Trump a câștigat alegerile din SUA în 2016.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.