AnchetePolitica

Cum a reușit firma soției lui Relu Fenechiu, mentorul politic al lui Costel Alexe, să încheie contracte de consultanță cu primării din țară pentru un proiect de iluminat derulat de Ministerul Mediului, înainte ca acesta să înceapă oficial

1 minute necesare pentru a citi articolul

Cel puțin două primării, din județele Iași și Galați, au achiziționat serviciile de consultanță de la firma soției lui Relu Fenechiu, Integra Business Consulting, pentru obținerea de finanțare nerambursabilă în domeniul iluminatului public de la Ministerul Mediului înainte ca acest lucru să fie comunicat în Monitorul Oficial.

Ministerul Mediului este condus de Costel Alexe iar Relu Fenechiu este considerat mentorul său politic și îi sprijină candidatura la șefia Consiliului Județean Iași, dezvăluie reporteris, în rețeaua presshub.ro

Potrivit sursei citate, Fenechiu are deja 10% din primăriile ce ar putea fi eligibile pe lista lui de așteptare, chiar înainte ca programul să înceapă propriu-zis. Soția lui Relu Fenechiu a făcut 60 de proiecte de consultanță cu primăriile din țară pentru iluminat stradal pe banii Ministerului Mediului.

Proiectul ministerului mediului pentru iluminat public ecologic (cu leduri) este considerat un fel de PNDL mai mic: 80 milioane de euro pentru aproximativ 700 de localități.

n sistemul electronic de achiziții (SICAP), Integra Business Consulting și-a adjudecat primul contract pe 11 martie la Primăria Vânători din Galați. Valoarea acestuia a fost de 90.000 de lei.

A doua atribuire a avut loc pe 2 aprilie, 40.000 de lei, la Primăria Tătăruși din județul Iași. Dar acestea s-au petrecut înainte ca Ministerul Mediului să lanseze programul „Iluminat public cu LED-uri pe străzile din România”.

Acest anunț a fost făcut pe 8 aprilie, data la care a fost lansat în consultare publică Ghidul de Finanțare a programului.

Într-un răspuns pentru reporteris, ministrul Mediului, Costel Alexe, spune că programul „Iluminatul ecologic public stradal” a fost anunțat într-o conferință de presă pe 11 februarie, când au fost prezentate intențiile de finanțare ale Administrației Fondului de Mediu.

Unul dintre consultanții firmei soției lui Fenechiu e explicat pentru reporteris cum ar fi fost posibil ca unele contracte de consultanță să fie încheiate înaintea apariției Ghidului. „Punctual, și despre această finanțare se vorbește de mult în spațiul public, motiv pentru care ne-am pregătit și am ofertat consultanța”, a spus aceasta menționând că IBC va fi plătită doar după obținerea finanțării.

Citește integral pe presshub.ro

 

 

 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *