Vineri, 23 Septembrie 2022, ora 11:48
391 citiri
Klaus Iohannis, președintele României, a luat cuvântul în cadrul dezbaterilor Adunării Generale a ONU, desfășurate la New York.
El a subliniat sprijinul substanțial pe care România l-a acordat și continuă să îl acorde Ucrainei, în contextul războiului ilegal și neprovocat declanșat de Rusia.
Discursul președintelui României n-a părut atractiv pentru o parte a sălii, în care un înalt demnitar dormea dus, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, se uita pe telefon, ambasadorul României la Washinghton, Andrei Muraru, privea în altă parte, iar Luminița Odobescu, consilier prezidențial, pare și ea destul de abătută. Singurul care e atent este ambasadprul României la ONU, Cornel Feruță.
„Țara noastră și-a deschis frontierele și inima pentru toți cei care au căutat refugiu din calea conflictului și oferă asistență pentru cei care au decis să rămână în România. Am pledat, totodată, pentru acțiune comună ca singura cale de a găsi răspunsuri la provocările grave cu care ne confruntăm la nivel global – schimbări climatice, insecuritate energetică, lipsa accesului la educație și alimente. Investiții strategice în surse regenerabile, în energie nucleară sau în hidrogen, susținerea învățământului, economii adaptate provocărilor sunt câteva dintre soluții. Doar împreună vom reuși să identificăm și să implementăm măsuri sustenabile pentru a asigura pacea globală, prosperitatea, respectarea drepturilor omului și un mediu înconjurător sănătos pentru generațiile următoare”, a spus Iohannis