Pub/O_fapta_buna_pe_zi

​SONDAJ Fapta bună de azi – ziua 3. Tu decizi ONG-ul caștigător – O fapta buna pe zi

2 minute necesare pentru a citi articolul

​​Campania BCR-HotNews.ro, care își propune ca în fiecare zi să răsplătească cu 1.000 de euro o organizație sau o asociație care face fapte bune, a început. Este a treia zi a campaniei și invităm cititorii să se implice în număr cât mai mare și să voteze ONG-ul dorit. La ora 20.00 votarea se va opri, iar ONG-ul cu cele mai multe voturi va fi beneficiarul micro-finanțării de 1.000 de euro.

Descriere ONG-uri*:

Asociația Taxiul cu Bomboane este, de fapt, o metaforă. Este despre gesturi simple care se transformă în fapte bune, despre gesturi mici care pot schimba viaţa celor din jur. Este o metaforă despre faptele bune pe care le poate face oricine, pentru că în acest taxi poate urca toată lumea! Taxiul are acum câteva curse cu destinaţie deosebită: spitalele de pediatrie şi la şcolile cu nevoi speciale din Bucureşti.

Mesaj primit la înscriere: Este alături de personalul medical din spitale și ajută în continuare copiii din spitale și nu numai, așa cum face deja de mulți ani. Toate aceste lucruri se pot verifica pe pagina lor de facebook. Cristian Roman este un om extraordinar, care nu a lăsat garda jos nici măcar în plină carantină și a încercat să aducă zâmbete tuturor.

Fundația World Vision România lucrează pentru 22.000 de copii care trăiesc în peste 200 de sate din judeţele Cluj, Dolj, Ialomiţa, Vâlcea şi Vaslui. Aduc nevoile celor mai vulnerabili copii pe agenda publică și militează pentru respectarea drepturilor lor. Desfăşoară programe sociale de educaţie, protecţia şi participarea copilului, dezvoltare economică, sănătate.

Mesaj primit la înscriere: Continuă implementarea proiectelor și programelor ce au în centrul intervenției copiii din mediul rural, oferindu-le suportul necesar continuării educației în mediul online, dar și produse de bază pentru depășirea acestei perioade.

Fundația Te Aud România are ca scop principal sprijinirea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale orfanilor și copiilor dezavantajați din România prin educație îmbunătățită, ghidare în viață, sport și încurajarea integrării sociale. Viziunea pentru viitor include sprijin educațional îmbunătățit, integrare socială și șansa pentru fiecare orfan și copil dezavantajat de a reuși în viață.

Mesaj primit la înscriere: A demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a echipa Spitalul Orășenesc Gura Humorului cu materiale sanitare necesare în această perioadă, pentru lupta împotriva virusului Covid-19.

*Descrierile sunt preluate de pe site-urile ONG-urilor. Ordinea ONG-urilor în descriere și în sondaj este aleatorie.

Mențiuni:

  • ONG-urile eligibile pentru aceste micro-finanțări trebuie să fie înregistrate în Registrul Entităților și Unităților de Cult, aflat în evidența Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
  • ONG-urile care vor fi nominalizate drept beneficiare la finalul fiecărei zile vor fi contactate de către reprezentații BCR.
  • Sondajele zilnice vor fi disponibile pe subsecțiunea O faptă bună pe zi.

Votează mai jos ONG-ul favorit. Dacă ai probleme în a vizualiza sondajul de pe dispozitivele mobile, atunci dă click aici.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate/Esential

Arhitectul Șerban Țigănaș, despre concursul internațional de arhitectură organizat la Iași: „Un oraș poate fi vechi, dar nu poate să nu aibă elementele prezentului, pentru că se muzeifică, ori viața oamenilor este construită pe trecut, dar proiectată spre viitor” - Esential

Recent, la Iași s-a anunțat organizarea unui concurs internațional de arhitectură cu invitați. Rareori se vorbește despre remodelarea urbanistică drept un proces…
Sport | Teamball

Doliu în sportul din Serbia: Baschetbalistul Stevan Jelovac a murit la 32 de ani - TeamBall

​Pivotul sârb Stevan Jelovac a murit la vârsta de 32 de ani, după ce, la 14 noiembrie, a suferit un accident vascular…
Actualitate | Politic

​Ciolacu intervine din nou în scandalul numirii lui Neacșu la guvern: Nu a fost atât de norocos cum a fost domnul preşedinte Iohannis - Politic

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Marian Neacşu, propunerea PSD pentru funcţia de secretar general al Guvernului, nu este „vreun tâlhar”…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *